Un loc central în presa globală îl ocupă filmul documentar Melania, ale cărui costuri de 75 milioane de dolari au fost asigurate din banii săriți prompt din buzunarul miliardarului John Bezos. Dacă zici Bezos, zici Amazon și dacă zici Amazon, zici MGM. Totul se leagă cinematic, numai că modul în care a fost primit filmul prefigurează un mare fiasco financiar, așa că pentru seria a doua a documentarului cu Melania, care va surprinde plecarea primei doamne de la Casa Albă împreună cu Trump, americanii MAGA patrioți vor trebui să sară cu banul de mai multe ori. Asta înseamnă masiv cumpărături cu Amazon, pentru a-l îmbuna pe Bezos, apoi mers cu familia de 10 – 20 de ori la filmul Melaniei, pentru a fi siguri că vânzarea de bilete se ridică la nivelul așteptărilor lui Donald Trump. E mișto să fii miliardar și președinte ridicat în slăvi de alți miliardari, dar vă zic că dacă ați avea puțin orgoliu, nu ați vrea să fiți în pielea lui Donald Trump. Criticii de film și presa, în general, acuză această producție de lipsă de profesionalism jurnalistic datorită controlului strict (și ieșit din cutumele americane ale filmului documentar) al producătorului executiv, nimeni alta decât Melania Trump. Are Donald probleme cu NATO, cu Nuuk, cu Bruxelles, cu Minneapolis, cu Los Angeles, cu Teheran, cu Caracas, cu Beijing și cu Kiev, ce-i mai trebuia pe cap și filmul documentar Melania?
Criticile nu vizează în primul rând calitatea tehnică a filmului, ci faptul că interferența personajului căruia îi este dedicat documentarul, având și postura de producător, a influențat direct și subiectiv narativul, ceea ce este considerat de mulți esteticieni ai cinematografiei de tip documentar ca o situare în afara profesionalismului artisitic și jurnalistic. Iar prin asta pelicula Melania devine mai curând un film de propagandă, decât unul biografic, nu o zic eu, o zic comentatorii de specialitate. Treaba e destul de complicată în citadela cinematografiei americane, acolo la Hollywood, unde este drept că e colcăială mare de gay și woke, dar ce e al lor e al lor: se pricep să facă film. Brett Ratner, regizorul documentarului Melania, este un fel de capră râioasă prin studiourile hollywoodiene, de care se cam feresc mulți producători, iar asta face filmul Melania să pară și mai ciudat. Să recunoaștem că echipa de filmare le-a dat bine de mâncare la băieții și fetele din presă cu anunțul de breaking news că două treimi dintre cei care au participat la producție în New York au cerut ca numele lor să fie scos de pe generic, deci a fost pe bani, dar le este rușine să se afișeze cu această producție. Probabil că realizatorii filmelor din perioada comunistă de la Sahia, documentare cu Epoca de Aur și Ceaușescu, ar fi făcut același lucru, dacă nu ar fi riscat să fie luați la omor de Securitate. Dovadă, ca da, nenică, e democrație la New York, lăsați-o mai moale cu dictatura lui Trump. Ok?
Din cei 40 de milioane de dolari, cât a fost costul de producție, undeva între 28 de milioane și 30 de milioane au fost onorariul Melaniei Trump, adică în jur de 70% din banii dați de Bezos, ceea ce este de departe cea mai mare plată de acest gen, pe locul doi situându-se Disney, cu o plată către realizator de 14 milioane de dolari. Să nu îndrăzniți să ziceți că asta ar fi vreo formă de mituire, că nu este. Vorbim aici doar despre sponsorizarea unui eveniment de artă. Și – ca să fie profi – 35 de milioane de dolari cheltuiți pentru campanie și marketing global, s-au dus pe apa sâmbetei după principiul „dai un ban, dar stai în față”. Dar dacă stăm în față și numărăm câte bilete au fost vândute de la consumarea premierei, care au însumat undeva între un milion și cinci milioane de dolari, sume mari pentru săracii de spectatori, mici pentru acest gen de bussines, ne dăm seama că are și marketingul limitele lui. Chiar dacă președintele american a făcut apel la patrioții americani să dea năvală să vadă filmul pentru că spectacolul va fi curând sold-out, lucrul ăsta nu s-a întâmplat nici după 1400 de reprezentații, cu excepția a două cinematografe în toată America – v-ați prins – prin Texasul profund conservator. La polul opus, în Palm Beach, Florida, casa lui Trump, s-au vândut doar 13% din totalul de bilete, ceea ce a mai închis parțial luminile la Mar A Lago, dar cel puțin acolo este explicabil, pentru că oamenii o văd mereu pe Melania. Mai nasol e la New York, citadelă a imigranților ilegali conduși de un primar comunist, unde a rulat filmul în sala din Times Square cu numai cinci spectatori, de parcă ar fi fost un documentar românesc despre civilizația Cucuteni.
Dovada că unde nu e, nici Dumnezeu nu dă, poți să ai toți banii din lume, este că după un marketing colosal, cu proiecții la Trump – Kenedy – Center, avalanșă de postări pe X, mega-proiecție de promovare la Las Vegas Sphere, publicitate în timpul meciurilor playoff din National Footbal League și panouri oudtdoor în mari orașe ca Los Angeles, Tokyo sau Florența, tot s-a ales praful. Asta poate și pentru faptul că filmul a pierdut din start mai mult de jumătate din potențialii spectatori, dacă ne raportăm la sondajele care arată că rata de aprobare a președintelui Trump a ajuns în America la 44%. Ăsta e riscul de a face un film documentar biografic cât încă te mai frăsuiești pe la Casa Albă, că dacă l-ai face după ce te cari de la putere, lumea – cum e fraieră – mai uită și e curioasă să te vadă ce și cum ai fost. Știți ce zic? Iată că Melania Trump este prima First Lady, ca să spunem așa, care își face un film documentar chiar în timpul mandatului soțului, iar publicul e rău, invidios, și te penalizează. Michelle Obama, Hillary Clinton, Eleanor Roosvelt, Betie Ford și Jackie Kenedy au avut parte de filme biografice, documentare, după ce soții lor au terminat mandatul, chiar mult după ce au dat colțul, n-au îndrăznit să-și vândă biografia în perioada în care împodobeau bradul la Casa Albă. Așa se face că după ce era Obama s-a încheiat, Michelle Obama a legat documentarul său biografic de un tur în care și-a lansat cartea biografică, un succes cu peste 10 milioane de copii vândute, documentarul, asociat cu cartea, aducând un profit de 36 de milioane de dolari. Mai poate să dea Melania ochii cu Michelle? Donald este convins că nu.
La rândul său, Hillary Clinton a fost personajul unui documentar biografic regizat de Dinesh D’Souza, care a reușit performanța să dețină cel mai mare succes comercial al unui film de acest gen, cu încasări de 13,1 milioane de dolari, la un buget de producție de doar cinci milioane de dolari. Filmul lui Hillary Clinton este pe locul 20 în topul celor mai bune documentare politice din toate timpurile, iar una dintre cărțile sale autobiografice s-a vândut în peste 300.000 de exemplare în prima săptămână de la apariție. Ei, bine, acest gen de succes nu există încă în privința Melaniei Trump, și probabil că ceea ce-l întristează cel mai mult acum pe Trump nu sunt sălile de cinematograf goale, în care rulează filmul Melania, ci sentimentul că vor veni și alte producții de film documentar. Filme care nu vor fi cu Melania, ci cu agenți ICE mascați, cu americani furioși, cu protestari care se organizează, cu copii de imigranți despărțiți de părinți, cu minori deportați. Știți cum e, succesul îl faci cu ăia mai slabi, cu drame, cu nenorociri, cu oameni ieșiți în stradă cu pieptul gol în fața gloanțelor. Vor fi cu siguranță documentare ale unei măreții americane distopice, iar unele dintre ele ar putea fi chiar premiate la festivaluri de profil cândva, prin America, Europa și aiurea, când lumea va fi și uitat insuccesul unei producții care și-a propus să vândă basmul visului american în variantă glamour și nu prea a mai avut cui.