Mișu Tudose, Paul Stănescu, Marian Neacșu și, bineînțeles, Ciolacu, ei ar fi trebuit să fie primii care în seara alegerilor să își recunoască înfrângerea. Înaintea lui Simion chiar.
PSD nu e partid european. E partid românesc și atât. Orientarea e pesedist-autohtonă. Cel puțin azi.
Știm când Băsescu vorbea cu dispreț de „politicieni“. El nefiind politician, el fiind turnător. Dar asta e altă discuție.
Liderii PSD, începând cu Ponta și Dragnea, ca să-i numim pe cei din epoca modernă, și continuând cu acest Ciolacu, nu au făcut decât să transforme PSD și „partidele“ în general în ceva de disprețuit. Percepția asupra lor e de grup infracțional mai mult sau mai puțin organizat.
Iar asta se întâmplă fără ca PSD să mai aducă nimic din „stabilitatea“ aia nenorocită a înapoierii și stagnării pe care o aducea. PSD e la ani-lumină și de propriii primary, și de propriul electorat. Azi fumegă a suveranism, a extremism, cu acești câțiva lideri de la București închiși în sediul central, trimițându-i felicitări lui Nicușor Dan, candidatul pe care nu l-au susținut. Să-i auzi pe liderii PSD că se gândesc la guvernare fără să se gândească înainte la o „reformare“ e bezna minții. PSD a pierdut în ultimii ani și pierde și azi exclusiv pe mâna grupării Ciolacu și a disperării ei de a mai fi relevantă. Fosile politice de teapa lui Vasile Blaga vor să se lipească din nou la un val europenist, s-o mai lălăie vreo patru ani prin istorie, dacă se poate chiar la putere.