În urmă cu câteva săptămâni aflam, cu destul de multă surprindere, că în România funcționează RAAN sau Regia Autonomă pentru Activități Nucleare. Mai aflam că e cel mai mare producător de apă grea din Europa, că face asta de peste 30 de ani și, câteva zile mai târziu, aflam că a intrat oficial în faliment. Falimentul a venit din varii motive, unele probabil legate de faptul că RAAN oferă pieței un produs total ineficient din punct de vedere economic, dar poate și pentru că, în insolvență fiind, RAAN găsea totuși peste 700.000 de lei pentru a studia taman apa grea. Adică exact ce produc ei de 36 de ani.
Între timp însă s-a ajuns la faliment. Instanța a decis, s-a tras copertina peste activitate și încep procedurile din care fiecare ia ce poate. Mai o ușă, mai un dulăpior, mai mobila din sufragerie sau, de ce nu, un contract, așa, de adio. Ca să înțelegeți ce urmează să citiți și să nu vi se pară ridicol, gândiți-vă la Telenciclopedia: acolo ați fi putut învăța că girafele, așa înalte cum sunt, sunt foarte, foarte vulnerabile atunci când se adapă. Practic, când își îndoaie gâtul imens și se apleacă spre apă, e gata, sunt cu garda jos. Ei bine, ideea, puțin adaptată, e valabilă și la RAAN, care acum se adapă la modul figurativ. Și așa cum girafele sunt apărate de alte girafe în timpul „alimentării” cu apă, și RAAN are nevoie de pază în astfel de momente de cumpănă.
Doar că, vorbind despre paza RAAN-ului, nu mai merge metafora cu girafele. Pentru că RAAN-ul tocmai a pus pe masă 960.000 de lei fără TVA pentru un contract de pază a trei puncte de lucru din județul Mehedinți. Adică faliment-faliment, dar cu paza nu ne jucăm și nici nu ne zgârcim. Cum ziceam, aici se încheie comparația cu girafele. Căci dacă ar fi să fie totuși de dragul discuției, ce face RAAN e cam ca și cum Consiliul Girafelor ar plăti pentru ca oasele unei girafe moarte de 300 de ani să fie păzite de zece escadrile de F-16 în care se află urși panda de pe planeta Marte.