Am mers până la consulatul Italiei de la București să duc niște acte pentru un prieten. O doamnă intră în fața mea la poartă, dau să intru cu ea. Mă oprește, îmi zice că trebuie să aștept portarul. Aștept portarul care vine, îmi deschide ușa securizată și mă bagă în cabina din dreapta. Acolo trebuie să las ghiozdanul și telefonul, pe care îl bag într-un miniseif cu cheie. Îmi deschide și a doua ușă securizată. Purced cu actele în mână și buzunarele goale la clădirea din față.
O doamnă foarte drăguță îmi preia actele și începe să mă bage în fundătură cu întrebări despre prieten: la ce îi trebuie exact actele, în ce profil de doctorat se înscrie? Cât așteaptă un act doveditor de la el, poartă o conversație în italiană cu un oarecare cetățean blocat în niște ițe administrative. Transcriu prost, în baltă: No, non puoi archiviare il file lì, un’altra istituzione si sta occupando di esso. Il titolo sul file deve essere un master. Il titolo importa! Suna ca o conversație în română din care ai scos toate diacriticele. Înțelegeam tot din limba asta netedă ca un pârâu.
La final, m-a privit candid și mi-a zis că poate vreau să merg și eu în străinătate, la cum se agravează situația din România. Aproape mă convinsese. Păi, la așa securitate, la atâta seriozitate latină, de ce nu? Oricum, am aflat astăzi că știu italiană.
Un text imberb, fără cap și coadă. Seamana cu un mesaj WhatsApp scris de cineva altcuiva, de plictiseala. Autorul chiar face bani cu astfel de incercari jurnalistice sau publica pro bono?