99% din energia Parlamentului este consumată pentru chestiuni fie inutile, fie forțări și scremeri prin care majoritatea PSD-ALDE vrea să impună anumite mizerii.
Comisiile de anchetă au fost și sunt niște porcării. Nu pentru că au existat, ci pentru că au vrut să reproducă, la scară parlamentară, plimbatul de VIP-uri pe la anchete. Așa cum ne-au cărat procurorii pe noi pe la DNA, au zis ei, tot așa o să vă plimbăm și noi pe la comisia de anchetă, slujitori ai statului paralel ce sunteți!
Nici o comisie de anchetă nu a ajuns la vreun rezultat bine articulat și care apoi să aibă nu știu ce consecințe. Cealaltă mare luptă din Parlament s-a dus în zona Justiției, fie pe legi de organizare, fie pe Coduri, acolo unde majoritatea nu a știut cum să se încordeze mai tare ca să anihileze orice opoziție și orice voce din partea breslei. Unde s-a ajuns știm, vedem și vom mai vedea.
În acest timp, sunt legi de mare importanță care n-au noroc, maică. Nu vorbește nici dracu’ de ele, deși ar putea să schimbe fața societății. O astfel de lege este cea a dialogului social.
Ca să înțelegem importanța unei astfel de legi ar trebui să descriem pe scurt peisajul sindical românesc și puterea de negociere pe care o au în acest moment angajații.
Trebuie spus că pentru înființarea unui sindicat ai nevoie de 15 membri. Dar 90% din firmele din România au sub 15 angajați. Despre ce libertate de asociere mai vorbim în acest caz? Mă rog, libertate cu damful pe care-l are ea și la alegeri, când ai de ales între unul și același model de politician, îmbrăcat într-un alt echipament. Cel puțin temporar, până ajung în Parlament și se dă drumul la cumpărat de slugi dintr-un partid în altul.
Această ciuntită libertate de asociere înseamnă o slabă putere de negociere. Iar consecința directă a puterii de negociere este o proastă salarizare. Și asta se întâmplă. Mai exact: aproape degeaba mărești salariul minim dacă celelalte salarii care erau până acum în zona salariului minim nu cresc și ele proporțional. Ce se întâmplă atunci? Se întâmplă că ajungi ca o treime din salarii să fie pe salariul minim.
E și culmea, poți să înființezi un partid cu trei membri, dar ai nevoie de o armată de oameni ca să o pui de un sindicat. Hai să zicem că ar fi oarecum OK, dacă și angajații și-ar putea vota singuri salarii și pensii speciale.
