Sacul guvernării liberale este unul fără fund. Din el răsar, zi de zi, nu idei și proiecte pentru funcționarea țării în vremuri dificile, ci guralivi agresivi, capabili să se ia de piepții retoricii cu dușmanii din alte partide, indiferent care, cu moderatorii și cu ziariștii. De vreo câteva săptămâni, un nou astfel de star luci vederii noastre. Mai mult sau mai puțin vederii, dar auzului cu siguranță.
Așa cum USR s-a remarcat, încă de la început, prin cetățeni gălăgioși, capabili să întrerupă constant orice discuție repetând neîncetat aceleași și aceleași plăci, PNL a considerat că, dacă-și trimite la înaintare imperturbabilii, are mari șanse să câștige bătălia comunicațională. Așa că, pe lângă Guran, Stamule, Ligia Popescu, Florin Roman și mulți alții, în peisaj a apărut și Mario De Mezzo.
Cine este Mario De Mezzo? În primul rând, un tânăr de vreo 42-43 de ani care și-a însușit foarte bine discursurile zilei: CCR, controlată de PSD, zădărnicește eforturile Guvernului Orban; Guvernul face bine, restul, inclusiv poporul, fac rău ceea ce fac; să nu vorbim despre nerespectarea legii de către membrii PNL, că nu-i constructiv; să vorbim despre încălcarea legii de către alții, că e constructiv. Iar lista este fără de sfârșit.
Până, însă, a se prezenta în fața telespectatorilor pe post de moară stricată de serviciu, Mario De Mezzo avea alte planuri, destul de mărețe. Pe la final de 2019, prin septembrie, mai exact, și-a dorit să candideze la Primăria Slatina din partea PNL. Visul n-a durat mult, pentru că, la început de 2020, PNL Olt s-a răzgândit și a ales un alt candidat, în persoana unui primar de comună, întâmplător și șef al PNL Olt.
Deocamdată, lucrurile nu s-au tranșat definitiv, căci nu toți candidații PNL au fost bătuți în cuie. Așa că Mario De Mezzo a apelat la tot sprijinul pe care-l putea primi pentru a reveni în luptă. Sau, măcar, dacă nu va candida la Primăria Slatina, să se aleagă și el cu ceva de pe urma guvernării PNL.
Se spune că principalul susținător în partid al domnului De Mezzo ar fi Gigel Sorinel Știrbu, deputat de Olt și fost ministru al Culturii. Doar că domnul De Mezzo se ferește de orice asociere cu domnul Știrbu, cel puțin în public, pentru că Știrbu ar avea o imagine proastă ca fin al lui Tăriceanu. Totuși, pe cei doi îi leagă cel puțin studiile din tinerețe. Mario De Mezzo, înainte de a se apuca de Drept, a absolvit Institutul Teologic de la Budapesta, așa cum Gigel Sorinel Știrbu a absolvit Seminarul Teologic și Facultatea de Teologie din Craiova, Știrbu a și profesat ca preot, o vreme, despre domnul De Mezzo neexistând astfel de informații. Se știe însă că, în afară de posturile de conducere ocupate ba la Fundația Principesa Margareta, ba la Habitat for Humanity, Mario De Mezzo a mai fost, la începutul actualului mileniu, membru PSD și consilier al lui Gheorghe Păunescu, primarul PSD al Slatinei până în 2004. A mai fost și director de comunicare la Schweighofer Holtzindustrie, dar a început să se rușineze de funcția asta, precum și de cea de consilier al unui pesdist și de studiile teologice, așa că și le-a șters din CV.
Rămas fără candidatură la Primărie, cel puțin pentru moment, Mario De Mezzo, liberal 100%, a primit un post mai mult decât călduț la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, unde a fost uns vicepreședinte. Nu mult, două luni, din aprilie 2020 până în iunie 2020. După care a fost dat jos. Nu pentru că intrase în dizgrație, ci pentru că partidul avea nevoie de un șef la ORDA, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Și l-a găsit pe acest șef în persoana domnului De Mezzo, care i-a devenit, tot din iunie 2020, director general, cu un venit lunar de peste 15.000 de lei.
Când partidul se poartă atât de frumos cu tine, n-ar fi păcat să nu ieși la TV zi de zi și să susții toate aberațiile din punctajul zilnic? Ar fi…
