De unde nimeni nu știa care vor fi rezultatele alegerilor din București, ce să vezi? – nici n-au apucat să se golească urnele, că toți comentatorii au devenit clarvăzători, perspicaci, gînditori ai profunzimilor insondabile. Habar n-am avut cine o să iasă din urnă pînă la urmă, însă un lucru mi-a fost clar. Anca Alexandrescu va termina (nu insinuez nimic) sus. Și asta a fost cam totul. Deci n-am nici un merit – nu că nu mi-ar fi plăcut. Dar e clar că nu mai înțeleg nimic. Unde-s vremurile în care ghiceam la milimetru? Iată, au apus.
Însă cînd am văzut comentariile docte și suficiente țîșnite după ora 21 trecute fix, diavolul mi-a șoptit clar la ureche în ce lume aiurea trăim. După război, mulți viteji se-arată. E drept. Dar e suficient să le studiezi găurile din armură și cam ghicești de unde vin, încotro se-ndreaptă, care e viața și care e secretul universului paralel din care au descălecat.
Primul lucru care m-a mirat a fost condamnarea unanimă a PSD-ului. Satisfacția revărsată în studio suna cel puțin ciudat, avînd în vedere că, totuși, PSD e la guvernare, cu liberalii și useriștii, că toți vitejii au susținut guvernul, reformele, tăierile, taxele. Cu mugete, cu scrîșnituri și lovituri la gioale, Ciuma Roșie guvernează și e de-a dreptul ridicol să îți ponegrești aliatul de nădejde, în timp ce înalți imnuri de slavă favoriților. Așa o ciudățenie, mai rar. Mi-am adus aminte de anii în care diverși analiști de aceeași teapă sugerau interzicerea prin lege a PSD.
Altă chestie care s-a revărsat a fost nețărmurita satisfacție a analiștilor, purtînd la pălărie disprețul pentru prostimea care a mai fost înfrîntă o dată. Departe de mine să o agreez pe Anca Alexandrescu ori partidul susținător/atîrnache. Numai că încă mai trăim într-o țară liberă, în care principiul votului democratic nu a fost stîrpit. Or, eu constat că, încet-încet, România se luptă, respirînd tot mai greu, cu un dușman inacceptabil. Panica răspîndită pe toate canalele a indus în cetățeanul obișnuit teama că va pierde totul, într-o clipă. Unii se pregătiseră de emigrare – ce să vezi, ca în America ante-Trump. Și totuși, nu a plecat nimeni. E dreptul oricui să voteze ce vrea – cîtă vreme nu iese din litera și spiritul legii. Partidele AUR, POT și SOS sînt în Parlament, nu călare pe tancuri sau în fruntea brigăzilor revoluționare. Ele pot reprezenta orice vor ele, atîta vreme cît nu încalcă ordinea constituțională. Iar dacă ești comentator, înseamnă că nu poți fi arbitru și parte. Vrei să joci? Înscrie-te în partid și discutăm altfel. Nu mai juca bambiliciul intelectual, că se văd cusăturile cu sîrmă. E o chestie de orgoliu profesional să lași deoparte afectivitatea și festivitatea – și să deschizi ochii.
Ce s-a văzut ulterior a fost o chestie pe care o știam de multă vreme. Campaniile negative au dat chix. Votul util nu a folosit la nimic. Transferul de celebritate e nul. În politică, 1 + 1 = 1,5 (în cel mai bun caz). Trei candidați ai guvernanților au ascuțit reacțiile adversative, iar păruiala electorală a scîrbit publicul. Slaba participare la vot este rezultatul vizibil al aroganței politice și al orbirii de la butoane. Clanul Butoane habar n-are pe care să apese. O singură rază de lumină a venit de la cea mai micuță forță (să-i zic forță, oare nu-i prea mult?), SENS. A fost singura care a repetat succesele trecute (vieți de doamne și domnițe) de la firul ierbii, ale USR, în 2016, și AUR, din 2020. Institutele de sondare habar n-au ce se întîmplă. Sînt privite mai rău ca dușmanii de clasă. Au ajuns totuna cu Big Brother care vrea să fure calul. Îndemnurile de pe net nu valorează nici cît o ceapă degerată. Socotelile din partid nu se potrivesc cu cele din tîrg. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Ah, uitasem. Cine urmărește comentariile plasate sub umbrela anonimatului va constata că am ajuns o națiune de ipocriți. Ce porcării ies, ca din vidanjă, arată, de fapt, că, sub pojghița de civilizație, crește un resentiment cît capra. Iar capra e nițeluș rîioasă.