Caţavencii

Liceul, cimitir al fondurilor Primăriei mele

Vă mai prinde, din când în când, nostalgia anilor de liceu? Când mai mergeați la cursuri și mureați de foame, așa că trebuia să furați sandvișul colegului? Bune vremuri. Ei bine, în timp ce cei mai mulți dintre noi au depășit momentul și au trecut la acea etapă din viață în care nu se mai îngrijesc de existența pachetului de mâncare de acasă, ci de ratele la banca ce îi amenință că le ia tot salariul, unii încă mai râvnesc la vremurile înfloritoare ale vieții de liceu. Ei sunt primarii, acești vlăjgani tupeiști din vârf de munte care intimidează și cotropesc bugetele locale, furându-le din banii de buzunar și trăgându-le chiloții-n cap. Așa cum se întâmplă la Feldru, în județul Bistrița-Năsăud.

Era o zi frumoasă, în care primarul penelist din comuna Feldru își îndeplinea complexele atribuții de primar al unei comune care trăiește doar din nimicirea puținelor păduri rămase în picioare. Și când nimic nu părea să meargă rău, inspectorii Curții de Conturi au dat iama la Liceul Tehnologic din Feldru și, minune, vreo 400.000 de lei erau efectiv în plus la media pe clasă.

Raportul zice că primarul ar fi trișat la cam fiecare mișcare realizată la liceu. 50.000 de lei au zburat imediat, fără vreun act, când la liceu s-au cumpărat diverse materiale și s-au realizat mai multe lucrări de renovare a clădirii instituției. După orele de școală, primarul și oamenii lui continuau în forță. Ca orice comună, au pus de o bază sportivă. Nu neapărat că au sport în comună, dar la ce altceva să fi umflat prețul de construcție cu aproape 30.000 de lei? Răspunsul vine tot de la liceu, unde un proiect făcut pe genunchi, fără avize și cu un caiet de sarcini frumos liniat, atrage după sine echivalentul notei 4 în lumea administrației locale: o sancțiune de aproximativ 270.000 de lei. În rest, Primăria din Feldru a dat-o-n bară și când a venit vorba să justifice contractele cu cei care gestionează fondul cinegetic al comunei. „Stai jos, 68.000 de lei.”

Și când Curtea de Conturi a tras linie, după ce a mai adăugat niște găinării financiare, nota de plată arăta 400.000 de lei. Partea bună e că există un buget de unde se taie investiții și acum se vor plăti amenzi.

Exit mobile version