Caţavencii

Lichelismul și băsismul

Fostul nostru om de la Anvers, actualmente președinte al României, nu mai suportă lichelismul. L-a înghițit cu noduri timp de nouă ani și opt luni, la politicieni și oameni de presă și, deodată, a simțit că nu mai încape. Dacă tot nu mai poate candida pentru un al treilea mandat, acest caracter de bronz care urăște atît de mult minciuna, încît totdeauna a practicat-o în silă, s-a hotărît să-i dezbrace personal în public pe candidații la președinție care-și pitesc șobolanii morți din CV. Nu treburi de familie sau chestii personale, căci amenințarea cu astfel de dezvăluiri ar intra la tentativă de șantaj, ci colaborarea lor ascunsă cu anumite instituții.

E ușor de bănuit la ce instituții sau, mai exact, instituție se gîndește Traian Băsescu. E cea pentru care care el însuși a întocmit rapoarte sub propria sa semnătură, după cum a și recunoscut, spre deosebire de Voiculescu-Felix, care le dădea pe ale lui sub pseudonim. Adică în timp ce Felix turna, Traian Băsescu se ținea de fișa postului.

Nu zic că ar fi rău să fie dați în gît ziariștii și candidații la președinție care au prestat în secret pentru acea instituție, dar lucrează președintele României cu jumătate de normă la CNSAS, ca să se ocupe cu asemenea dezvăluiri? Cercetează Băsescu arhiva CNSAS în timpul liber și a făcut personal descoperiri despre unul și altul? Sau te pomenești că serviciile sînt cele care-i oferă numai lui asemenea informații despre politicieni și presari, în loc să le facă publice în fața Parlamentului?

Chiar dacă fostul nostru om de la Anvers a schimbat Constituția cu o copiuță din DEX, conținînd definiția substantivului „lichea”, ca să aibă aerul că și dezbrăcarea unor persoane publice ține de fișa actualului său serviciu, asta nu e o treabă pentru președintele țării. Cînd are atîția trepăduși de presă și intelectuali distinși care ar face orice pentru el, Băsescu vrea să-i dea personal în gît pe cei care au colaborat cu instituții pe care nu și le-au băgat în CV, în speranța că cei care se simt cu musca în dosar se vor duce la Cotroceni să-l asigure pe stăpînul dosarelor lor că, în schimbul tăcerii sale, îi vor asigura o ieșire liniștită la pensie. C.T.

Exit mobile version