Caţavencii

LIVE TEXT: Sfârşitul lumii

E 11.11.11. Sfârșitul lumii a început deja, în Samoa (insulele Kiribati). Au urmat Noua Zeelandă, Australia, iar valul se propagă cu repeziciune. România, tărâm binecuvântat de zei, a fost lăsată pe la mijlocul clasamentului, pentru a putea povesti captaliștilor putrezi din Vest cum au trecut cei din Est de greaua încercare. Președintele Băsescu a ordonat tragerea banilor din împrumutul preventiv de la FMI, pentru ca poporul să se poată distra măcar cu câteva clipe înainte de extinție. 

S-au cumpărat deja 500 de Ferrari, 1000 de Bentley și 300 de Rolls Royce. La această oră petrecerea continuă, iar consulatele și ambasadele românești din toată lumea transmit informații proaspete de la petrcerile de final de lume din țările mai pripite.

Crin Antonescu s-a bucurat aseară când a auzit că sfârșitul lumii vine la ora 11 și 11 minute. Dacă e să moară, măcar să moară în somn.

Nouriel Roubini a prezis încă de acum opt ani colapsul lumii. El a spus că după ce pică Grecia urmează sfârșitul lumii și apoi falimentul Italiei.

Un zgomot puternic se aude în Aukland. Toți cetățenii sar la ferestre. Nu era, însă, sfârșitul lumii, ci u TIR din Botoșani care se izbise de turma de oi a lui Sergiu Toader. Oile erau nesupravegheate, pentru că Toader se afla la București, la serviciu.

Sfîrșitul lumii nu poate să intre în țară. Este ținut de cîteva ore la vamă unde i se cer niște sume astronomice din partea vameșilor.

Biserica Ortodoxă Română comunică prin megafoane că dacă rataţi sfîrşitul lumii trebuie să vă prezentaţi în primăvară la restanţă.

La Trinitas FM rulează non-stop hit-ul zilei:


Pentru Emil Boc, sfîrşitul lumii a început încă de la ora 9.34 cînd şi-a dat seama că nu mai are hîrtie igienică.
 

În Rusia, șfîrșitul lumii a venit acum aproape o sută de ani (94) și patru zile. După treizeci de ani a ajuns și în România.

Singurii care nu se agită sunt lipovenii din Tulcea. Ei vor sărbători sfârșitul lumiipe vechi, peste 13 zile.

Ivan Patzaichin a hotărît să facă sfîrsitul lumii pe canal, cu pagaia ruptă.

Naționala României e în Belgia, în cantonament. Cum ne-a obişnuit pînâ acum, echipa lui Piţurcă nu s-a calificat pentru sfîrșitul lumii deşi a picat într-o grupă a morţii.

Gheorghe Mărmureanu de la Institutul de Fizică a Pămîntului e siderat: "Hai, băi, nene, măcar de data asta mi-au promis că o să facă sfîrşitul lumii cu cutremure. E ultima oară cînd mai mă chinui să organizez ceva frumos"

Între timp, cetățenii lumii de varii naționalități, toate din fosta Uniune Sovietică, sărbătoresc cu elan și angajament sfîrșitul lumii de astăzi. În Alma Ata (Kazakhstan), populația e în stradă, face valuri de bucurie. Oceanul Pacific face şi el valuri. Valuri ucigătoare de 20 de metri.

Mircea Geoană e emoţionat. El n-a făcut niciodată ceva cum trebuie pînă la sfîrşit.

Președintele Medvedev s-a declarat depășit de sfârșitul lumii, așa că a cedat puterea premierului Putin.

O cometă a fost trasă pe dreapta pe centura de asteroizi și ținută-n așteptare, fin'că lui Mărmureanu i s-a promis că SL (sfîrșitul lumii) vine prin cutremure, ca în filmul 2012, care, iată, a greșit anul.

Sfârșitul lumii a ajuns și la Sfântu Gheorghe, în Deltă, însă mai greu, din cauza infrastructurii deficitare.

Sfîrșitul lumii a ajuns în Vaslui, unde a avut o surpriză neplăcută. Un alt sfîrșit al lumii trecuse pe-acolo înainte şi-şi făcuse treaba foarte bine!

Locuitorii unui sat din Buzău raportează zguduituri puternice de pămînt şi dispariţii misterioase ale animalelor de curte care sînt aspirate într-un vortex. Momentan nu se ştie dacă e chiar sfîrşitul lumii sau doar Cristian Popescu Piedone.

Sorin Apostu, primarul arestat al Clujului a fost prins de gardieni cerîndu-i şpagă Sfîrşitului Lumii. Ca de obicei e vorba de o haină de blană, pentru soţie.

Crin Antonescu e supărat, e pe cale să rateze sfîrșitul lumii, nu-și găsește șosetele și nu i s-a uscat încă părul.

Japonezii au urmărit apocalipsa vreo cinci minute şi apoi au plecat plictisiţi la Zoo, să se joace cu Godzilla.

Regele Mihai se răstește la Radu Duda: "Sfârșitul lumii nu este al nostru! Doar l-am împrumutat de la copiii noștri. Bine, ăia care avem copii…"

Roberta Anastase nu ştie încă dacă a fost sfîrşitul lumii: "M-am încurcat la numărătoarea inversă. Cît are pînă la urmă minutul? 368 sau 13 secunde?"

Traian Băsescu a hotărît să facă sfîrşitul lumii cu Elena Udrea în buncărul de sub Casa Poporului. "Elena, în acest momente grele, să ştii că eu chiar te-aş lua de soţie, nu e nici o problemă. Din păcate există deja o Elena Băsescu. Va trebui să o ucidem…."

Mii de români se înghesuie să-și depuă banii la bănci. Să moară ăia de ciudă că i-a prins sfârșitul lumii cu profit.

Pelerinii din Israel se bucură de o ofertă specială: "Două sfârșituri la preț de unu!".

Richard Branson zboară în jurul lumii, pentru a săbători sfârșitulpe mai multe fuse orare.

Autoritățile române sunt disperate că datele obținute la recensământ nu vor mai fi valabile mâine pe vremea asta.

Sergiu Nicolaescu se află în Piaţa Universităţii. "A fost visul meu dintotdeauna să fac un film cu sfîrşitul lumii. Să văd eu de unde găsesc americanii daci, legionari şi pistruiaţi ca să-mi fure iară ideea!"

Pe străzile din sectorul 2 al Capitalei găşti întregi de liceeni care nu au luat bacul au început să le bage unghiile în gît absolvenţilor de mastere şi doctorate. 

Mai mulți țigani din Țăndărei care cerșesc în Londra și-au schimbat pancartele: "Sunt supraviețuitor samoan al sfârșitului lumii!"

Robert Turcescu anunță că pe el Sfârșitul Lumii nu-l sperie: "Ce, poate fi mai rău decât 0,25% rating?"

Robert Turcescu rămîne totuşi cu un regret. "A venit sfîrşitul lumii şi tot n-am fost în stare să fac o glumă decentă"

Măsurile de prevenire a Sfârșitului Lumii au fost anunțate timp de o lună pe B1 și Răitaru TV. Nu e vina autorităților că n-au văzut decât 200 de oameni. Licitația a fost corectă.

Mircea Geoană nu s-a putut abține și, pe tonul lui grav, de Prostănac, a spus: "După sfîrșitul lumii, lumea nu va mai fi la fel."

La radio se anunţă că hoardele de zombi au pus mîna pe Televiziune. Reprezentantul zombiilor promite că nu va schimba nimic din grila de programe. "Vom continua să pupăm în fund puterea, pentru că este un creier de mîncat"

Mircea Băsescu profită de eveniment și vinde prin firma lui de înghețată ochelari pentru sfîrșitul lumii. Cică, dacă nu-i porți, și te uiți la sfîrșitul lumii cu ochiul liber, riști să chiorăști.

Nicolae Ceauşescu către Leana: "Scoală, Leano, că avem treabă. Lasă în pace pelvisul ăla de bărbat"

De la Cetate, Mircea dinescu transmite: "Vă rog să mai așteptați puțin cu Sfârșitul Lumii! Încă nu e gata somnul la cuptor în care am băgat un vițel în care am băgat un porc în care am băgat… Băi, unde-i Stelian Tănase, că aveam emisiune diseară?"

Apocalipsa a ajuns în cartierul ţigănesc din Strehaia. Martorii declară că au văzut-o dînd tîrcoale cîtorva case şi apoi a plecat ţinîndu-se de nas.

Radu Mazăre: "Dacă nici de data asta sfîrşitul lumii nu e cu finalizare, o să cadă nişte capete"

Au apărut deja bancuri cu sfîrșitul lumii: Un evreu, un țigan și sfîrșitul lumii intră într-un bar…

De la Strehaia, sfîrșitul lumii a ajuns la Bamboo, unde badigarjii nu au vrut să-l lase să intre, că venise singur.

Elena Băsescu declară că nu se teme de sfîrşitul lumii. Ea are ochelari de eclipsă.

Chiar şi acum, de sfîrşitul lumii, Cătălin Botezatu refuză să iasă din dulap. "E bine aici în dulap, măcar aici nimeni nu rîde de mine că nu mi se asortează poşeta cu balerinii"

Mulți săteni din Moldova se tem că, din cauza sfârșitului lumii, și-ar putea pierde agoniseala de-o viață.

Alţii au găsit forţa să fie optimişti: Maică, măcar nu mai vine inundaţia!

Institutul de Hidrologie a emis o avertizare cu cod galben de sfârșitul lumii pe mai multe râuri din estul și sudul țării.

Mai mulţi pensionari din Militari sînt resemnaţi. "Ei, maică, asta e, oricum nu e ca şi cum am fi avut o viaţă"

Lucian Bute ține o conferiță de presă: "Așa cum a zis și doamna Udrea, banii ăștia pentru sfârșitul lumii erau fonduri europene, care nu puteau fi folosite în alt scop!"

Ion Iliescu a spus că planeta a luat-o razna de tot. Păi, pe vremea lui, de sfîrșitul lumii era deja zăpadă.

Al Gore a produs un nou film, desigur super-hit de box office, "Another inconvenient truth".

La Piaţa Romană a fost văzută o şopîrlă uriaşă cu două capete care terorizează trecătorii. "Intraţi în Partidul Conservator! Votaţi PC la alegeri!"

Inspectorii OPC îi avertizează pe români să nu se teamă de "sfârșitul lunii". Aceasta este o imitație chinezească, fără niciun efect devastator.

Compania Durex a pornit o nouă campanie de educare socială: Nu e grav dacă mori. Grav e să iei SIDA

Se pare că Traian Băsescu nu va putea participa la Judecata de Apoi, deoarece are imunitate.

Sorin Oprescu anunță că sfîrșitul lumii de anul acesta nu l-a luat pe nepregătite. Oricînd Primăria poate să scoată în stradă mașini care să dea cu sare pe rană.

Sfârșitul Lumii început de Băsescu va fi terminat de Oprescu. Evident, cu dublarea costurilor, având gropi încă de la inaugurare și lipsindu-i pista de atletism.

Traian Băsescu îl sună pe Sebastian Lăzăroiu: "Să ştii că dacă vine sfîrşitul lumii şi eu sînt încă treaz, o să am grijă personal să fii tras la răspundere"

La Antena 3, Mugur Ciuvică acuză: "Elena Udrea nu a absorbit cît trebuia din sfîrșitul lumii, motiv pentru care mai mult ne vom pătimi."

Specialiştii în economie dezbat pe bloguri dacă nu cumva trebuia să avem mai întîi sfîrşitul Europei şi abia apoi sfîrşitul lumii.

Simţind că nu mai are nimic de pierdut, Blejnar şi-a declarat veniturile. Imediat, Standard & Poors a ridicat ratingul Romaniei la AAA.

Ca să se pună la adăpost de riscurile sfîrşitului, Ion Iliescu s-a creştinat. Nu înainte de a cere asigurări că există viaţă politică după moarte.

Vadim Tudor a întîmpinat sfîrșitul lumii cum se cuvine: Păi, băi derbedeule, tu te pui cu Vadim, nenorocitule?! O să înfund pușcăriile cu tine…

La Înalta Curte de Casație și Justiție se judecă procesul lui Paul Lambrino, care a cerut să fie declarat unicul urmaș al Sfârșitului Lumii.

Criticii de film din Europa sînt supăraţi: "Apocalipsa e o porcărie de duzină, Armageddon era mult mai mişto."

Valentin Stan e de părere că sfîrşitul lumii nu e decît un nou tertip diabolic al lui Traian Băsescu ca să abată atenţia de la adevăratele probleme ale ţării. "Haideţi, domnule Gîdea. Dumneavoastră nu vedeţi că Băsescu se foloseşte de asta ca să ascundă faptul că în farmacii nu sînt calmante. Chiar eu am fost astăzi de dimineaţă şi mi-au zis că nu se mai dau!"

În drumul spre Zăbrăuți, sfîrșitul lumii a dispărut subit. Cîteva minute mai tîrziu, doi cetățeni cu parpalacele umflate au fost văzuți pe străduțe lăturalnice, aruncînd priviri suspecte împrejur.

Cei patru cavaleri ai apocalipsei au ajuns în Otopeni. Din cauza traficului bară la bară se pare că vor ajunge în centru peste cîteva ore. Poate chiar juma' de zi, pentru că foametei i s-a furat calul.

Evenimentul Zilei nu scrie nimic despre sfîrșitul lumii. Au deschiderea de ziar cu greaua moștenire a lui Adrian Năstase.

Mihai Tatulici plânge. Nu pentru că e Sfârșitul Lumii, dar nu-și mai amintește de ce a venit în studiou.
 

Apocalipsa după Ioan a ajuns prima în ZeList.

Iar ÎPS Daniel protestează, în ZeList e traducerea după King James' Bible, nu Adevărata apocalipsă, din biblia ortodoxă.

Angajaţii Euroconstruct '93 nu sînt siguri dacă abisul fără fund din zona Răzoare e de la Sfîrşitul Lumii sau de la ei. "O să trimitem o echipă".

Laura Codruța Kovesi își plînge de milă. Știe că, la fel ca dinozaurii, cînd se pune de sfîrșitul lumii, animalele mai mari sînt primele care dispar.

ÎPS Daniel e în BOR Force One de două ore şi survolează România aşteptînd ca lucrurile să se calmeze. "Vedeţi! Vedeţi! V-am zis că ne trebuie Catedrala Mîntuirii neamului! Doamne, iartă-mă, că era să vă dau dracu'!"

Românii au trimis mai multe trupe să ajute sisnistrații de la Sfârșitul Lumii. Sinistrații au început să se plângă: "Puteați, măcar, să le spălați înainte!".

În buncăr, Traian Băsescu se căsătorește cu Elena Udrea. La cîteva ore îl împușcă pe credinciosul Lăzăroiu și îi dă cianură Elenei: Ia, e d-aia bună, de la RMGC!

Ion Iliescu ascultă la căști "Right next door to hell" în timp ce își îndeplinește visul de-o viață: a prins BOR Force One în vizorul bazookăi


    

Mii de locuitori din Moldova jubilează la gîndul că, odată cu sfîrşitul lumii, sodomia nu numai că va fi permisă ci chiar recomandată.

Adevărul Holding pregăteşte un insert gigant cu cărţi şi DVD-uri, între care nu lipsesc: Moartea lui Ivan Ilici, Moartea domnului Lăzărescu, Moarte pe Nil, Moartea căprioarei, Moartea lui Ipu, Moartea lui Joe Indianul, Moartea citeşte ziarul şi, desigur, Forbes – Top 300 cei mai morţi români.

Sorin Ovidiu Vântu, din penitenciar: "Există justiţie divină, domnilor! Acum, cînd pe toţi îi aşteaptă sfîrşitul lumii, eu am primit condamnare pe viaţă!"

Bugetarii din toate primăriile țării au cerut spor de Sfârșitul Lumii, amenințând că, altfel, nu-i prinde pora 11.11 la serviciu. Ca de obicei.

La sediul Ligii Profesioniste de Fotbal a început deja licitaţia pentru drepturile de televizare ale apocalipsei. Cele mai mari şanse pare să le aibă ca de obicei Dolce TV

La terasele din Centrul Vechi al Capitalei, sfîrşitul lumii pare să fi venit sub forma unei epidemii spontane de diaree.

Mircea Marian, Ioana Lupea și Rodica Culcer au trimis un comunicat prin care anunță că ei nu acceptă Sfârșitul Lumii. Cel puțin nu atâta vreme cât lumea își mai plătește abonamentul TV.

Radu Mazăre se dă de ceasul morții, că nu i-a venit din Italia costumul de mort.

Mark Zukerbeg a anunțat că datele personale ale utilizatorilor Facebook nu sunt în pericol: "Supraviețuitorii vor avea acces la ele și după apocalipsă, dar trebuie să mărim tariful pentru bazele de date."

Ca să-și păstreze imparțialitatea, cotidianul "Adevărul" anunță că nu va da nici o știre despre sfîrșitul lumii.

Mai mult, Adevărul a refuzat publicitatea de la "Sfârșitul Lumii SRL"

Apropo: Andreea Pora declară, la Realitatea TV: "Acest sfîrșit al lumii n-ar fi fost posibil fără sacrificiile domnului Traian Băsescu, doamnei Elena Udrea și a tuturor celor care alături de luminații conducătorii, au pus interesele țării mai presus de interesul personal, precum unii filozofi de duzină, precum și alți absolvenți de studii superioare de pretutindeni care nu înțeleg sacrificiile imense ale liderșipului de partid și de stat."

Redactorii de la Libertatea întîmpină Sfîrșitul Lumii cum se cuvine: "Sfîrșitule al Lumii, ce-ți mai place să ne omori!"

La OTV, Dan Diaconescu intră, în direct, în mrejele afacerii Sfîrșitul Lumii, rupînd, ca de atîtea ori în trecut, tăcerea cu ajutorul doamnei Lia, îngrijitoare la grădinița12 de stat (schimbul de zi).

Într-un colț, Traian Băsescu îngână varianta imnului Sfârșitului Lumii în ceea ce-l privește. Backing vocals sunt Udrea și Anastase:

  

EBA ține un discurs coerent în Parlamentul European. Clar, vremurile sînt aproape!

Asteroidul 2005 YU55, care a trecut joi la 357 000 de kilometri de Pămînt s-a uitat înapoi: "Ptiu! Şi am tot zis că nu mă mai iau după Einstein! Eram sigur că asta era adresa!"

Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Victor Ciutacu şi Valentin Stan dezbat: "De la ce vrea Băsescu să ne distragă atenţia cu acest Sfîrşit al lumii?"

OTV lansează concursul: "Bebeluşul Sfîrşitului Lumii".

Mitica Dragomir spune că, chiar dacă survine la mijlocul campionatului, sfîrşitul lumii nu are cum să mai influenţeze clasamentul final, acesta fiind stabilit încă de la cutremurul din fotbal.

S-a dovedit că statele nu sunt capabile să organizeze Sfârșituri ale Lumii profitabile. Dinu Patriciu, nervos că încă mai are de plătit salarii, a anunțat înființarea unui concern multinațional, liberal, care să organizeze Sfârșitul Lumii așa cum trebuie, pe offshore.

Băncile oferă dobînzi la depozite care pot ajunge chiar pînă la 4,5% pe doi ani.

Mircea Geoană zice că trecerea lui la UNPR nu e trădare. "N-o fi sfîrşitul lumii" declara el.

Michelle Obama catre Barrack: "Ştiu că doreai să fie o surpriză, dar am descoperit-o deja. Trusa de machiaj de pe biroul tău chiar arată demenţial. Am şi vrut să mă fardez, să-ţi fac o surpriză, dar n-am reuşit s-o desfac, deşi am apăsat pe butonul ala roşu de nu ştiu cîte ori."

Traian Băsescu este văzut lăcrimînd. "Mai aveam trei ani de mandat. Dar, cînd mă uit la ce va rămîne în urmă, e ca şi cum mi l-aş fi dus la capăt."

Sfârșitul Sfârșitului Lumii!

 

Au transmis pentru voi Mihai Radu, Radu Crahmaliuc, Dan Darie, Patrick Andre de Hillerin,
Nic Sârbu, Dan Panaet, Doru Buşcu și Mihaela Pană de la butoane.

 

Exit mobile version