Cu poetul Liviu Antonesei despre profesiunea rusnacului Ivan Turbincă, despre singurul tanc care a defilat prin fața lui Putin la 9 mai în Piața Roșie, despre vecinul nostru regal de la Viscri și, cu voia dumneavoastră, despre coloana a cincea rusească din România.
Cristian Teodorescu: De ce l-o fi făcut Ion Creangă soldat pe rusnacul Ivan Turbincă? Îndeletniciri pașnice nu găsea?
Liviu Antonesei: Poate ar fi găsit, dar, pe vremea aceea, scriitorii și artiștii nu erau foarte vizibili în lume, cum avea să se întîmple mai tîrziu, iar mujici – mă rog, săteni – aveam și noi. El i-a putut vedea însă pe cei care trecuseră pe aici, ultima oară nu cu mult înainte de scrierea povestirii, care se afirmau țanțoș prin puști și vodcă. De altfel, și în vizitele anterioare tot acestea fuseseră mărcile de identificare… Multă vreme, noi nu am cunoscut decît ruși înarmați, adesea și beți, iar amestecul ăsta e cam exploziv.
C.T.: Ce zici de țarul roșu de la Kremlin, prin fața căruia la 9 mai a defilat un singur tanc, de ziceai că e ca-n Zece negri mititei – un tanc mititel, singur-singurel?
L.A.: Era să spun că atît tanc i-a mai rămas, că restul au fost distruse de ucraineni, dar aș fi exagerat, mai are cîteva. În fapt, tancul acela singur-singurel a servit sub Stalin, deci a contribuit la victorie, e un tanc erou supraviețuitor. Pe de altă parte, cred că vrut să traseze un arc peste timp între Tătuca și el însuși, un fel de reîncarnare – mai laic, o clonă. De altfel, au mai fost momente vesele la ceremonie. A fost înconjurat de alți cinci dictatori din foste republici unionale, dar la masa festivă au ajuns doar patru, Lukașenko fiind luat cu urgență de o Salvare. Ce nu i-o priit?
C.T.: Dar de vecinul prinț cu casă la Viscri, că a ajuns rege la vreme de război?
L.A.: După 70 de ani de pregătire pentru postura aceasta, era și timpul! Acum, am senzația că pregătirea asta lungă i-a fost de folos, i-a temperat zvăpăielile tinereții, i-a dat echilibru, poate chiar înțelepciune. Nu e de vină el că s-a întîmplat la vreme de război, de asta s-a îngrijit Putinel cu mai bine de un an mai devreme. Dar noi chiar ne-am ajuns, am ajuns vecinii unui rege încoronat, un fel de neamuri aproape.
C.T.: Că tot vorbirăm și de literatură, văd că o revistă a Uniunii Scriitorilor l-a pus pe copertă pe Nicolae Manolescu, cu titlul „Nicolae Manolescu, reales președinte“. Cum de au lipsit vibrantele omagii să dea mai hotărît ceasul înapoi, pe vremea altui reales Nicolae?
L.A.: Da, da, am și postat pe blog coperta aceea parcă venită din trecut. Dar nu fi pesimist, eu am avut prilejul să văd foarte multe din publicațiile organizației de breaslă, de dinainte și de după realegere, și te asigur că aproape toate „și-au dat obolul“. Nu că înainte ar fi lipsit articolele dedicate iubitului conducător – și altor colegi mai mici de conducere –, dar acum au fost mai multe, mai puse în lumină. Într-o revistă din urbea mea, înainte de realegeri, a început chiar un serial despre ceea ce este socotit capodopera starostelui, care continuă desigur. Am scris realegeri – din consultarea rezultatelor la vîrf și în filiale, rezultă că mulți s-au reales, puținul sînge proaspăt se cam pierde în albie…
C.T.: Eterna întrebare a mitocanului suit pe cai mari, „Știi tu cine sînt eu?!“, a ajuns la faza cu procurori-șefi. De ce nu și-or fi scriind de-alde ăștia ocupația pe mașină, ca să nu-i mai oprească Poliția?
L.A.: Cred că e o sfială de neexplicat. Sînt pline șoselele cu mașini care poartă numere cu DEP, SEN, GUV etc. Ba chiar a ajuns și la niveluri mai mici, mai toate primăriile, de la Capitală la comune, au numere care permit identificarea clară, de pildă PMI, Primăria Municipiului Iași, sau PCP, Primăria Comunei Plugari. La fel stau lucrurile și cu Consiliile Județene și cu puzderia de „agenții“ și „autorități publice“. Cred că și CCR, gardiana legii supreme, deci și a egalității între cetățeni, beneficiază de acest privilegiu. E clar, trebuie să-și rezolve și procurorii problema.
C.T.: Refrenul securistic „Nu ne vindem țara!“ a ajuns în gura ăstora de la AUR, care cresc în sondaje. Le-o dau gratis rușilor ei și Șoșoacă?
L.A.: Mai degrabă le-o dau pe vodcă. Poate îți amintești de filmulMoscova pe vodcă, după minunata carte a lui Venedikt Erofeev Moscova – Petușki.De data asta, vodca ia chipul propagandei Kremlinului pe care o toarnă în mintea românilor mai slabi de cuget după cum toarnă Ivanii de pe front vodca pe gît.
C.T.: Cît o fi de mare coloana a cincea a rușilor din România?
L.A.: Iată o problemă mai complicată decît pare. Rușii, indiferent de schimbările de regim politic, au aici, ca și în țările vecine, ca și în toată lumea pe unde au interese, o coloană a cincea. E o constantă istorică, poate și una de natură statistică. Nu aceasta este marea problemă, cea a voluntarilor, cumpăraților și șantajaților. Membrii acestor coloane sînt în general identificați de serviciile de contraspionaj, supravegheați, avertizați etc. Cum majoritatea funcționează mai degrabă ca agenți de influență în favoarea Kremlinului decît ca spioni efectivi, alte măsuri nu prea pot fi luate. Cum sînt cetățeni români, nu pot fi nici expulzați. Nici măcar lui Șoșo, agentă provocatoare pe față, nu ai ce-i face: ca și Georgică Simion beneficiază și de imunitate parlamentară. Doar că acum s-a trecut de la „declarațiile politice“ la violență fizică asupra altor politicieni, la introducerea de gloanțe în incinta Parlamentului. Ar trebui ca autoritățile în drept să intervină energic pînă nu e prea tîrziu.
Mai grav stau lucrurile cu un fel de coloana a cincea involuntară, fraierii duși de nas de profesioniștii diversiunilor, fraieri al căror număr este în creștere, după cum se vede și din numărul simpatizanților, din care se vor selecta votanții AUR. Nu toți sînt neapărat fraieri în sensul mai clinic al cuvîntului, unii sînt creduli care cred în tot felul de miracole. În fond, prefabricatele de propagandă furnizate de Kremlin discipolilor săi de aici, deși diverse, sînt coagulate într-un discurs cu anume coerență care lovește mai multe ținte-cap. Nucleul extremist al AUR este învelit în mai multe cercuri. Charisma de galerie de fotbal a lui Georgică și cea de țață de mahala a Șoșoacăi au atins un număr nu foarte mare de ținte, după principiul „cine se aseamănă“. Dar alte părți de discurs au atins, de pildă, pe foarte mulți din cei afectați de criza economică consecutivă creșterii prețurilor la energie, combustibili și la bunurile de consum. Că acestea sînt și consecințele războiului din Ucraina e limpede, dar cine se mai uită cine a atacat, mai ales că mereu se afirmă că Rusia ar fi avut dreptul să o facă? Alte nemulțumiri provin din proasta gestionare a crizelor sanitară și economică, de costurile acesteia suportate de populație și mai deloc de clasa politică și economică. Se adaugă apoi reacțiile antieuropene în creștere destul de rapidă, o bună parte datorate nu „prostiei“ cetățenilor români, fenomenul e înregistrat în întreg spațiul UE, ci ineficienței birocrației europene, corupției care a început să fie descoperită și la nivelul CE și PE… Ce să mai spun? Imbecilitatea liderilor austrieci care au blocat accesul nostru la Spațiul Schengen? Asta nu poate decît eroda încerederea în Europa „lor“ – da, așa au început să-i spună mulți oameni… Și ca să închei, mai sînt teme specifice, dar cu impact – importul de grîu ucrainean și modicitatea compensațiilor pentru fermieri – nu doar de la noi! –, situația comunității românești din Ucraina, canalul Bîstroe etc… Toate aceste probleme nerezolvate lărgesc cercul nemulțumiților și al potențialilor alegători ai cîmpului extremist… Pentru asta, aurarii nu au nevoie decît de continuarea galopantă a propagandei antioccidentale, „pacifiste“, pro-rusești și de specularea lanțului infinit de greșeli ale guvernanților… Iar aceștia le ridică mingea la fileu cu un talent incredibil. Țara se sufocă, iar ei își împart hălcile, își îngrașă clientela.