Caţavencii

Locul viitoarelor șosele trebuie bine păzit

Mare ghinion am avut că a venit iarna. Dacă am fi avut parte de vreme bună tot anul, sigur construia CNAIR vreo cîteva mii de kilometri de autostrăzi, drumuri expres, șosele moderne și, în general, terminam cu infrastructura asta încă din primul an de guvernare PSD. Numai că așa avem noi ghinion și, an de an, tocmai cînd sîntem mai bine pregătiți de construit drumuri, vine iarna. Iar dacă vine iarna, nu ne rămîne decît să păzim locurile unde vom face șosele la anul și la mulți ani, cînd o să avem parte de vreme bună tot anul.

Spre exemplu, în urmă cu nici două săptămîni, CNAIR a decis că cele 27 de posturi din curtea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța ar fi bine să fie păzite timp de 172 de zile. Iar pentru chestia asta au pus la bătaie ceva mai bine de 1,5 milioane de lei. Desigur, ca să nu existe probleme, că numai mîine nu-i poimîine și vine zăpada peste noi, oamenii n-au mai pierdut timpul cu licitații, proceduri online și alte cele. Au făcut așa, un fel de cerere de ofertă adresată unei firme serioase, care poate să ofere toate serviciile de care CNAIR are nevoie. Și ce firmă mai serioasă de pază să existe decît Europrotect Security SRL din Teleorman, firma legată ombilical de Teldrum și, implicit, de nenea Dragnea? Că Liviu Dragnea și prietenii lui, ori interpușii care se ocupă de afacerile lui, mai fură, asta e treaba judecătorilor să ne spună că e așa, pentru că normal că e așa. Dar să fure cineva de la firmele care sînt, pînă și prin interpuși, legate de Dragnea, asta nu s-a mai auzit pînă acum. Așa că, pînă la urmă, pe undeva chiar se justifică alegerea firmei și chiar cei peste 2.000 de euro pentru paza lunară a fiecărui post, plătiți de CNAIR. Vorba aia, paza scumpă trece primejdia rea.

Exit mobile version