Poţi să-l crezi pe Humbert Humbert, cel care „scrie” Lolita? Niciodată n-am ştiut să-mi răspund satifăcător la întrebarea asta. Dacă ne gîndim puţin Lolita e un personaj de două ori captiv. O dată, în perioada în care Humbert profită de ea, apoi o ia cu el şi o domină, încercînd să-i cumpere complicitatea şi dragostea. A doua oară cind acelaşi Humbert o face personajul romanului său. Aproape tot ce ştim despre Lolita aflăm de la el.
Nu vreau să intrăm în discuţii indigeste de naratologie, dar luînd textul lui Humbert drept corp delict pentru coruperea unei minore, chestie de care profesorul-romancier poate fi acuzat fără nici o şovăială, observăm următoarele. Tipul se străduieşte să devină simpatic cititorului – şi reuşeşte! Vrea să ne convingă de bunele lui intenţii de îndrăgostit care pentru a se apropia de mica Dolorres (Lolita), se căsătoreşte cu mama ei. Şi ne vinde o ticăloşie sinistră ca pe o stratagemă scuzabilă fiindcă nu putea sta departe de Lolita. Cînd mama fetei află de ce a luat-o Humbert în căsătorie vrea să-l dea de gol, să provoace scandal şi să scape de odios. E atît de agitată, încît o calcă o maşină în timp ce trece strada. Şi moare. Iar Humbert înşfacă ocazia.
O duce pe Lolita la un hotel, nu-i spune că i-a murit mama, în schimb îi dă somnifere şi se bagă în pat lîngă ea. N-o violează, dar o face ca dimineaţă să se joace sexual, pînă la capăt, cu el. Fata îi spune tatălui său adoptiv că s-a mai jucat aşa şi cu o tipă, apoi cu un băiat – adică avea şi experienţe anterioare, se justifică oarecum Humbert. Şi apoi o confiscă.
Dacă se află ce fac ei doi, ea n-o să aibă decît de pierdut. Profesorul o sperie ca să nu-l dea de gol şi, ca să fie sigur că Lolita nu va ieşi de sub influenţa lui, o izolează.
Mai întîi fac o lungă călătorie, cu popasuri pe la moteluri. Cînd se opresc din această călătorie de-a lungul căreia, în ciuda tuturor încercărilor lui, Lolita nu se îndrăgosteşte de el, ci îi devine complice, o lasă la şcoală, dar nu şi să stea după ore cu colegii ei. Totuşi ca să nu pară tiran îi dă voie să joace un rol în piesa care e pusă în scenă la şcoală.
Şi Lolita dispare, iar el, vai, din punctul său de vedere, rămîne neconsolat. Pînă primeşte un semn de la ea. S-a măritat, aşteaptă un copil, dar are o urgentă nevoie de bani. Humbert o finanţează darnic şi află de la ea că cel care i-a luat-o a fost un nemernic care i-a promis că o face actriţă de film, ceea ce era adevărat, doar că voia s-o pună să joace în filme porno.
De dragul celor care n-au citit romanul nu merg mai departe. Dar pentru cei care nu ştiu Lolita decît prima ecranizare a romanului, cu James Mason în rolul lui Humbert, romanul e un pic altceva, ca să nu zic că e cît se poate de altceva. La Nabokov fata e victima lui Humbert, cel puţin pînă la un punct, chiar dacă el susţine altceva. N-am văzut-o în postura de fetiţă fatală şi de bombă sexuală căreia îi cade victimă „naivul” profesor care s-a apucat de romane.
Lolita e mai întîi victima unui pedofil cult, dar cu atît mai ticălos, care o corupe şi abuzează de ea, apoi victima altui ticălos corupător care vrea să facă şi bani de pe urma sexului ei. Prin comparaţie, Humbert pare un îndrăgostit idealist. Dar cine a făcut din Lolita o prizonieră a sexului fără iubire?
Dacă-l crezi pe Humbert Humbert, el a trăit, neînţeles, iubirea vieţii sale. Asta mai treacă-meargă, dar să vezi în nefericita Lolita o fiinţă malefic-seducătoare e ca şi cum te-ai apuca să acuzi de delictul de frumuseţe o fată pe care pune ochii un adult libidinos.