Recent, s-au petrecut atât de multe evenimente importante în plan internațional încât pare că suntem în faza eliminatorie a unui campionat mondial de fotbal. E ca atunci când se joacă Brazilia-Italia la o zi după Germania-Argentina și producătorii de bere nu mai țin pasul cu cererea. După referendumul pentru Brexit și atacul de ziua Franței, o facțiune din armata turcă a încercat să-l dea jos pe Erdogan. Sunt evenimente care nu lasă indiferent Internetul. Ele generează opinii vehemente și previzibile, care te ajută să structurezi realitatea și să-i cunoști mai bine pe oamenii din jurul tău. După fiecare atac terorist, aceiași cunoscuți vor spune că islamul e o religie criminală, în timp ce un grup constant de persoane îi va contrazice și va susține că religia n-are nici o legătură, iar o minoritate va plusa, spunând că, dimpotrivă, islamul chiar e o religie a păcii și a iubirii. Dar să vedem cine sunt acești gladiatori din arena argumentelor lipsite de consecințe de pe Internet.
Contrarianul – Nu intervine imediat. Pe el nu-l ia valul. Preferă să aștepte, să lase lucrurile să se așeze, să vadă cum unele chestii se clarifică și triumfă o perspectivă rezonabilă asupra situației. Pe care el o s-o atace cu aerul că toată lumea a înnebunit de susține o așa enormitate. Contrarianul pretinde că e vocea rațiunii, dar reacționează visceral. Nu are parti-pris-uri, nu ține cu Erdogan sau cu Armata, cu tabăra “Leave” sau cu pro-europenii, dar vrea să le dea peste nas oamenilor care acceptă prea ușor versiunea vehiculată în grupul lor de prieteni. Nu are o părere proprie, ci se poziționează în răspăr cu majoritatea. La meciul România-Albania, a ținut cu albanezii, pe motiv că sunt mai buni și, în fond, de ce să nu ții cu ăla mai bun? Ce fel de persoană ești dacă vrei să câștige unul slab, care nici nu merită? E singurul om care-i poate apăra pe deținătorii de sclavi din comuna Berevoești, pentru că are un argument sau o justificare pentru orice faptă abominabilă. La o adică, ar susține și venirea Apocalipsei și nu înțelege de ce oamenii se tem așa de tare de perspectiva dispariției civilizației umane de pe această planetă.
Revoluționarul – Ar protesta împotriva a orice, atâta timp cât e vorba de o inițiativă a Guvernului sau a marilor corporații. Aderă la orice cauză cu viteza cu care un portar se aruncă după minge și e ultimul care să citească mai în detaliu despre ce e vorba. Totuși, când îl vezi criticând vehement o lege, pare că de ani buni urmărește speța, dar a ținut în el ca să nu-i încarce și pe alții. Insistă mult pe sentimente și trăiri. Pentru revoluționar, propriul dezgust e cel mai puternic argument.
Specialistul – Nu-l asculți cu atenție, dar auzi la el niște cuvinte-cheie, pe care le leagă în fraze ambigue și banale: Erdogan, Atatürk, laicitate, lovitură de stat, Rusia, islam, Orientul Mijlociu, aliat. Vrea să arate că situația e complicată (ca și cum complexitatea unei chestiuni ar fi direct proporțională cu numărul de banalități vagi care se pot spune despre ea) și că nu e vorba de o luptă între bine și rău, ca-n Lord of the Rings și-n basmele lui Petre Ispirescu. Vorbește despre marile puteri ca despre vecini de la el de pe scară.
Victor Ponta – Pozițiile lui nu-s dictate de un atașament ideologic sau de o judecată informată asupra lucrurilor. Ideea de bază e mult mai simplă. Intervențiile lui Ponta lovesc în tehnocrați și-n oamenii care nu-l votează. O postare pe Facebook despre tentativa de lovitură de stat din Turcia e un comentariu amplu, lipsit de nuanțe și ușor meschin despre politica românească. Pentru el, istoria lumii e o lungă succesiune de evenimente care demonstrează că are dreptate. Al doilea război mondial? Iată ce se-ntâmplă când dreapta ajunge la putere. Invadarea Irakului? Prietenii lui Băsescu de pe axa Washington-Londra-București au mințit poporul că Saddam are arme de distrugere în masă și au creat haos în Orientul Mijlociu. Descoperirea Americii? Și pe Columb l-au tras unii cu barca, dar n-a mai râs nimeni de el. Contul de Facebook al lui Ponta se învârte în jurul puterii pierdute și al ortografiei precare cu care-și exprimă frustrările. Trist, dar fff adevărat.