Nu, nu e un călduros apel la violenţă, ci o lectură a ultimelor sondaje de opinie. Ce faci cînd un guvern cu o încredere de 9% nu vrea să plece? Ce faci cînd eşti condamnat să înghiţi mîrlăniile unui preşedinte pe care doar 12% din alegători îl mai urmează? Ce faci cînd rămîi captivul unei majorităţi parlamentare care, dacă se prezintă mîine la vot, luată pe nepregătite şi care n-apucă să facă pungile pentru alegători, abia ar aduna 25%? Te pomeneşti că om fi stricat democraţia.
Păi, ce să faci, ieşi în stradă şi ţipi. Ţipi că ţi-e atît de foame încît te-ai împrumuta de la Sile Cămătaru, că n-ai bani de întreţinere decît dacă ai locui într-o debara şi că îţi doreşti un loc de muncă atît de mult cum n-ai dorit nici o femeie vreodată. Şi mai ţipi că te simţi ostaticul unei minorităţi care, pînă la alegeri, poate să facă ce vrea pentru că jandarmii, scutierii, mascaţii nu-i vor face nimic. Şi ţipi din nou!
Ce soluţie îţi dă PDL? Mai mult dialog. Însă dialog în şoaptă. Nu de alta, dar, dă de înţeles Boc, s-ar putea să sperii, dacă ţipi ca nehalitu’, piaţa bancară, fondurile europene, încrederea lumii financiare. Şi asta nu-i nimic, dar sperii şi flururaşii de pensii şi salarii. Auzi din gura unor psihologi cretini că femeile, dacă văd că oricum sînt violate, ar fi indicat să nu se mai zbată, că se trezesc apoi şi cu chiloţii rupţi, şi cu buza spartă. Acelaşi lucru ni-l vinde nouă acum premierul sub forma unei ameninţări voalate: dialogăm, bravo celor din Piaţa Universităţii, dar mai pe muteşte, că poate nu mai luaţi salariile şi pensiile.
Aşadar, dialog şi stabilitate – sau linişte, cum îi spunea pe vremuri Iliescu în timp ce, prin spatele său, se profilau pe ziduri umbrele cozmîncilor cu saci în spinare.
O comparaţie dragă politicienilor, intrată cu succes în limbajul de lemn, este comparaţia poporului sau a ţării cu pacientul şi a politicienilor cu doctorii. Ei bine, mergînd pe firul acestor asemănări, România aduce izbitor de bine, sau de rău, cu Ariel Sharon, premierul israelian aflat de ani buni în comă. Şi situaţia sa, cum se exprimă din cînd în cînd în darea de seamă despre starea pacientului echipa de medici care-l are în îngrijire, este stabilă.
