Încolțit de proiectul Mein Regierung, adică Guvernul meu, Victor Ponta a fost silit să-și negocieze soarta în ritmul impus de președinte. Cu DNA-ul la ușă, premierul a dat ceea ce i s-a cerut, cînd i s-a cerut și în forma în care i s-a cerut.
L-a vrut Iohannis pe Hellvig la SRI, Ponta l-a votat cu toată forța coaliției de guvernare. L-a vrut Iohannis pe MRU la SIE, Ponta a plecat din țară și l-a însărcinat în secret pe Oprea să ducă la îndeplinire contractul de nearestare. A vrut Iohannis un control asupra Guvernului, Ponta l-a însărcinat pe Teodorovici să întocmească proiectul de lege pentru Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială a sistemului financiar, un instrument de control absolut al Guvernului prin intermediul oligarhilor din BNR.
Cu aceste unelte dobîndite și puse sub puterea sa, Iohannis poate așeza sub titulatura Guvernul meu orice guvern. În afară de Guvernul PNL, obținut prin eventuala trădare a UNPR, Guvernul meu poate fi și un guvern de uniune națională, dar și un guvern PSD-UNPR-ALDE cu alt premier decît Ponta. Oscilația lui Oprea între cele trei posibilități e reglată cu dosarul 293/P/2014, aflat în păstrarea DNA.
Astfel, cu SRI, SIE, CNSM și Găbiță Oprea la oblînc, Iohannis poate prinde în șuruburi groase, pe gustul unui meseriaș neamț, proiectul prezidențial de guvernare. Rămîne să aleagă momentul plecării lui Ponta și marioneta care-l va înlocui.