În 2014, pe Crin Antonescu l-a luat valul oratoriei și a anunțat că se va retrage de la șefia PNL dacă partidul nu obține un anumit scor la alegerile europarlamentare. Ludovic pîndea în rîndurile din mijloc, la congresul care a urmat, dar n-a avut nici o șansă în fața lui Iohannis. Așa că a înghițit în sec și a așteptat. N-a avut șanse nici în fața urmașei desemnate de Iohannis, cum, de altfel, n-a avut șanse la nici o alegere internă organizată în PNL și la care a candidat pentru funcția de președinte. Dar a venit și vremea lui, în 2017, cînd oricum nu mai avea drept potențiali contracandidați decît ori foști membri ai Internaționalei Socialiste, intrați în PNL via PD, ori Bușoi și alte animăluțe mici, cu blană, bune de mîngîiat și de muls de bani, dar nu îndeajuns de bune pentru a fi puse la conducere.
Înconjurat de golanii fără ștaif ai liberalismului muribund, defilînd alături de oameni care, dacă strîng azi șapte voturi, pînă mîine le pierd la păcănele, Ludovic speră, încă, să aibă o viață liniștită în fruntea PNL și să prindă măcar un post de europarlamentar în 2019. Cam asta e poziția maximă la care mai visează acum, gîndindu-se că nu i-ar prinde rău banii ăia vreo cinci ani. Căci, altfel, imediat după europarlamentarele de anul viitor, partidul va organiza iar congres, ca după orice înfrîngere majoră, alegîndu-și alt președinte și altă echipă de conducere. Dar asta nu-l va mai interesa pe Ludovic, el știindu-se cu cincinalul bine asigurat financiar, la Bruxelles. Păcat că nu va putea petrece acolo ceva timp de calitate alături de amicul Crin, care va fi nevoit să se întoarcă acasă atunci cînd doamna Crin va rămîne fără serviciu.