Treaba asta cu iluminatul public eco eficient, adică trecerea de la becurile incandescente la sistemele cu LED, a devenit un fel de modă în toate localitățile. Ceea e nu-i un lucru rău în sine, mai ales dacă ne gîndim la cum stă treaba cu prețul energiei electrice. Pe de altă parte, în buna tradiție a locului, orice modernizare e un excelent prilej pentru firmele prietene ale administrațiilor. Să luăm, de exemplu, orașul Sibiu. Există acolo o „Zonă industrială Vest“, cu niște străzi botezate – nu ne întrebați de ce – Lyon, Milano, Monaco, Barcelona, Salzburg sau München. Ei bine, străzile astea vor avea parte de iluminat inteligent, eco și eficient, după ce Primăria Sibiu a decis să bage vreo cinci milioane în modernizare. Mă rog, 4,999 milioane plus TVA, că la valoarea asta s-a ajuns după licitația organizată pe 10 februarie. Lucrările urmează să fie executate de Flash Lighting Services și Electro Con Impex, două firme obișnuite ale banului public. Prima dintre ele, Flash Lighting Services, este prezentă peste tot prin țară, firma deținută acum de niște companii chinezești avînd contracte cu o sumedenie de primării. Cea de-a doua, Electro Con Impex, este însă un caz local și special, fiind unul dintre clienții fideli ai Primăriei Sibiu. De altfel, nu e primul caz în care compania este partener al cuiva care primește bani de la Primărie, luarea Electro Con în asociere fiind mai degrabă o condiție pentru a cîștiga la Sibiu. În trecut, firma asta a mers pînă acolo încît făcea parte din două asocieri simultan, care licitau pentru același contract la Primăria Sibiu. Și, cum îi șade bine oricărei firme cu succes la banul public, există și o relație directă și discretă între patroni și autorități. Claudia Toader Kober, care deține alături de Mircea Toader Kober firma, este fost consilier superior în Primăria Sibiu. Tatăl doamnei Claudia este Iosif Kober, fost consilier județean din partea Forumului German și un apropiat al fostului primar din Sibiu, băiatul ăla de joacă golf și schiază.
Lumină eco, de la băieții ascunși în bugetul din Sibiu
