De-abia a aterizat Lilian la ICR și tăcerea-i cît capra. N-auzi cîntări în presă, nu vezi lumini de baluri. Ba dimpotrivă, nici n-au apucat noii numiți să se bucure în tihnă și onor de sinecurile lui Marga, că s-a schimbat schimbarea şi, pînă la sfîrșitul anului, vor fi desființate toate sucursalele românești. La început,era preapuțin clar pe unde va umbla Zamfiroiu. Gurile rele ziceau că noul șef al ICR cîntărea, diplomatic, toate posibilitățile și imposibilitățile: Senatul, Ministerul de Externe, vicepreședinții și comanda politică – și că îi dădea cu virgulă. Dar n-a apucat vacanța să se facă toamnă, că apele s-au limpezit. Cică au fost oprite epurările de la Madrid și Stambul, spre jalea pretendenților. Dimineața, ședință, după-amiază, ședință, noaptea, ședință iară.
Între timp, la CNC, vacanța dă în clocot. Amenințați cu libertatea de alegere (Ponta s-a fript cu scandalul ICR și le-a dat mînă liberă), cineaștii nu izbutesc în ruptul capului să se pună de acord. Urmașul lui Kogălniceanu poate dormi liniștit. Cîtă vreme bisericuțele creatoare se ceartă și își găsesc nod în papură, postul de director rămîne bătut în cuie. E un fel de-a spune. Pentru că directorul semnează și parafează de zor finanțări, participă la festivaluri și tîrguri. Apoi așteaptă cuminte, cum am spus, ca garda veche (mult mai puțin supărată) să preia puterea. Dar, pînă atunci, ce să vezi, cineaștii români cer sprijinul CNC-ului francez, care-și extrage fondurile de la Loteria franceză. Lor le merge. Dar, dacă își închipuie cineva că, la noi, se va stoarce vreun ban de la fabrica de resort, înseamnă că l-a bătut soarele în cap. F.I.
