E o discrepanță uluitoare în preocuparea unei părți a societății pentru anticorupție și dezinteresul ei total pentru politici economice.
De 27 de ani ducem o luptă delirantă cu politicienii hoți. Ei sunt pesediști prin esență pentru că PSD a patentat multe dintre metodele de ciordeală din banul public. De la asfaltări la panseluțe, licitații etc.
Între timp, corupția de deasupra, corupția de stat, cu vânzări de energie și fabrici, cu achiziționări de armament, cu tot felul de concesionări și scutiri de taxe, trece aproape neobservată. Roșia Montană “a prins” pentru că avea un oareșce sclipici, însă doar Pungeștiul, singur, nu cred că ar fi scos lumea în stradă.
Există cumva credința că, odată eliberată țara de corupție, ea va înflori, toți oamenii o vor duce bine, va fi frumos ca la cei civilizați.
Lăsăm la o parte faza cu “eradicarea corupției”, care știm că e o poveste.
S-ar putea să trăim însă, odată ieșiți din această bulă a luptei cu furăcioșii, o mare dezamăgire.
Anticorupția e bună.
Anticorupția aduce instituții curate. În timp, ele pot deveni și funcționale.
Anticorupția nu aduce însă bunăstare. De atâția ani, se rămâne în logica stupidă care spune că „banii furați de corupți ar fi venit la voi, la oameni, s-ar fi construit cu ei școli, spitale etc.” Nimic mai fals.
Creșterea economică a României a fost așa, cum crește buruiana. A crescut, pur și simplu, ca efect al frecării oamenilor unii de alții. Iar creșterea s-a împărțit inegal de crud. Exemplu: Averea locatarilor unui bloc poate fi de zece milioane de euro. Însă asta doar pentru că la apartamentul 14 e unul care are 9,9 milioane de euro. Așa arată România.
Cifrele statistice ale României de azi arată un dezastru structural: sărăcie, lipsă de educație, mână de lucru ieftină, capital străin ocrotit prin lege împotriva taxării, profituri exportate, mediu rural abandonat, drepturi călcate în picioare.