Tatăl robotului Ion – acea făcătură aproape inteligentă care s-a pus la mintea lui Nicu Ciucă într-o conversație fake dintr-un cap, de oglindă, în celălalt cap, de apevist –, însuși fostul ministru al Digitalizării, Sebastian Burduja, s-a luat la trântă cu deep-fake-ul de pe Internet. Asta, în condițiile în care el însuși este un deep-fake de manual, o construcție șubredă de paiantă, placată cu rigips scump de la Stanford și poleită cu cristale Swarovski like de la Harvard, pentru a fi vândută la preț de castel scoțian antic și acceptat, bântuit de toate duhurile rele ale Securității vechi și noi.
Ca ministru, tânărul Burduja nu prea are de lucru, căci n-o fi nimeni atât de naiv încât să creadă că strategia energetică a României se poate face într-un birou, fie el și de ministru, de la București. Și, pentru că n-are ce face, își urmărește – cam șonticăit, dar o face – visul de a ajunge, cândva, într-o funcție relevantă, oricare ar fi aceasta.
Omul are și ghinion. Cum ajunge el într-o funcție, aceasta devine aproape instantaneu irelevantă. Până să ajungă la digitalizare, toată lumea se bătea pe banii din PNRR pentru domeniu, partidele își împingeau plagiatorii de primă linie în funcție, se promiteau comisioane, se aranjau licitații. Cum a ajuns el acolo, cum s-a fâsâit totul, de a fost nevoie să caute prin cărțile de povești ale copilăriei și să reinventeze oglinda vorbitoare a mamei vitrege a Albei-ca-Zăpada. Până să preia Energia, domeniul era cel mai cald din tot Guvernul, lumea aștepta un semn de la Virgil Popescu așa cum așteaptă Piața San Pietro apariția Papei în balcon. Cum a ajuns Burduja ministru la Energie, cum s-a fâsâit și subiectul ăsta.
Cum-necum, omul este cu doi-trei pași în urma trend-ului. Dacă voia vizibilitate în anul alegerilor, ar fi trebuit să cerșească de la partid Ministerul Agriculturii. Se mai împingea cu tractoriștii, mai înjura doi-trei fermieri, orice, dar se auzea de el, aflau oamenii că există.
A fost nevoie să meargă Nicușor Dan la o întâlnire cu Drulă și Tomac pentru a-și aminti Daniel Fenechiu că PNL are un șef al organizației București, șef care va fi candidatul PNL la Primăria Capitalei, el fiind în același timp și ministru al Energiei și numindu-se Sebastian Burduja.
Nu se știe cu ce i-a dat PNL-ul în cap lui Ciucu, primarul sectorului 6, de acesta s-a retras chelălăind între granițele sectorului și a înțeles că n-are voie să viseze mai sus, la scaunul de primar general. Dar de dat i-a dat sigur, că omul, care-și luase un avânt serios, stă cumințel în băncuța lui și nu mai emite pretenții deosebite. Numai bine pentru a-i lăsa inițiativa tânărului fiu de bancher. Doar că tânărul, uimit cumva că se așteaptă de la el, în sfârșit, să își asume o candidatură și să și câștige bătălia, a început să se plângă că ar fi păcat ca PNL-ul să strice orzul de (aproape) Ivy League pe gâștele din București. Că el n-a cheltuit banii lui tătâne-su, smulși cu greu de la clienții Bancorexului, pe studii scumpe în America pentru o amărâtă de funcție de primar. El e născut să fie prim-ministru, dar nici aia foarte mult, ci doar ca o etapă trecătoare în drumul spre președinție.
Cum, însă, drumul spre funcția de premier este, acum, mai complicat ca niciodată, tânărului pretențios i s-a explicat că cele mai mari șanse să ajungi președintele României le ai dacă ești mai întâi primar. Căci, într-adevăr, ultimii doi președinți ai țării au fost, chiar și la momentul candidaturii victorioase, primari. Însă, dacă vorbim strict statistic, din cei cinci președinți ai României de până astăzi, doar doi au fost primari, unul a fost profesor de geografie, iar alți doi au fost comuniști. Cum profesor de geografie e prea bătrâior să se facă, Burduja ar mai putea încerca să ajungă președinte al României din comunist. Că din primar al Bucureștiului, spun sondajele, nu are nici cea mai mică șansă.
Bine, unul dintre cei cinci președinți ai țării a fost și securist. Dacă pe asta se bazează și Tianu, sperând să repună în scenă povestea lui Petrov, atunci poate-poate mai are ceva șanse…
