De cînd a ajuns Sebastian Lăzăroiu șef peste muncă, parcă-mi vine să lucrez 24 de ore pe zi, ba chiar și noaptea cîte-odată. Dacă aș putea doar să muncesc și eu precum domnia sa, cu vizite de lucru prin stațiuni, prînzuri în interes de serviciu și șprițuri din obligație de muncă. Spre exemplu, zilele trecute, ministrul Lăzăroiu s-a dus într-o vizită prin Băile Olănești, unde ministerul pe care-l conduce decontează bilete de tratament și odihnă pentru pensionarii patriei.
A ajuns și pe la baza de tratament, la Izvorul 24, a consultat niște acte de pe la primărie în timp ce a servit o biscuită, o măslină, s-a întreținut cu un secretar de stat, după care a plecat să mai muncească și prin alte părți. Normal, vizita la Olănești a avut niște ținte precise, pe lîngă obligația de serviciu de a lua masa. Era musai ca domnul ministru să se asigure că lucrurile decurg în regulă la biznisul Riviera, deținut de un fost pesedist trecut la PDL, care a achiziționat în zonă hotel, bază de tratament și chiar izvoare termale. Mai ales că, așa cum ziceam, ministerul decontează bilete de tratament pensionarilor cazați la hotelul cu pricina.
