Caţavencii

Madrona cu prunc

O femeie din Kiev a doborît o dronă rusească cu un borcan de murături. Potrivit martorilor oculari, erau în oțet, deci nici nu vrem să știm ce poate să facă doamna respectivă unor tancuri cu castraveți tactici în saramură.

Donald Trump a propus ca Statele Unite să bombardeze Rusia, după care să vopsească avioanele în roșu și să spună că China a făcut-o, pentru ca Rusia și China să se ia la harță și să lase restul lumii în pace. Planul lui Trump nu e deloc rău. Totuși, în cazul în care nu funcționează, americanii pot oricînd să picteze o gură de tunel pe un munte și să aștepte ca rușii să se lovească cu capul de piatră.

Cauciucurile ieftine chinezești ar putea fi motivul pentru care trupele rusești tot rămîn înțepenite în noroi. Un alt motiv ar putea fi că majoritatea comandanților de tanc fac în paralel Uber, Bolt și taximetrie.

Un lot de șampanie din Malta a fost retras de pe piață după ce s-au descoperit urme de Ecstasy. Vorba reclamei: „E greu să găsești un mix bun“.

Fiscul ucrainean i-a anunțat pe contribuabili că tancurile confiscate nu trebuie trecute la venituri. Pot fi trecute însă la imobile dacă sînt transformate în coteț de găini.

Premier League se gîndește să-i testeze pe patronii de cluburi în legătură cu poziția lor față de drepturile omului. Mare noroc deci că Gigi Becali nu e amenințat direct și nici n-o să fie vreodată.

Potrivit unor filmulețe recent apărute pe net, președintele ucrainean Zelenski l-a dublat pe ursulețul Paddington în două filme și a cîntat la pian, la televizor, cu penisul. Singurul comentariu pe care putem să-l facem e: „Ai grijă, Paddington, ăla nu e pian, ăia sînt nervii lui Putin“.

Potrivit unui studiu, oamenii asimilează mult mai ușor o lecție de viață dacă simt că viața le e pusă în pericol. Iată un concept interesant care ne face să credem că introducerea ghilotinelor în programa de Bac poate nu-i o idee așa de proastă.

O vizionare a filmului Batman a fost întreruptă de un liliac care a intrat în cinematograf. Bine, după ce și-a pus masca și s-a așezat la locul lui, toată lumea s-a liniștit.

Exit mobile version