Luni, Tomescu triumph cu nişte capricii. Oedip rece. Regia lui Caramitru, joi seară. Vineri seară, în Camerata Salzburg, la unşpe noaptea, Isabelle Faust cu vioară atacă Mendelssohn-Bartholdy. Faust fierbinte, senzual. Sîmbătă seară. Am dat Magifique, am dat orchestra din Liverpool pentru Brunello şi Odusia lui.
Nu vă închipuiţi cît de frustrat m-am aflat la Sala Radio. Ce caut acolo pentru Odusia, ce-o fi Odusia? Şi deodată Brunello îşi ia violoncelul între picioare şi ne plimbă pe malurile Mediteranei. El era, eu eram Ulise cel călător, Odusia era Odiseea, pe limba veche. Atras, copleşit. Aplaud ca un copil. Duminică merg la nişte indieni vestiţi. O fi familia asta prea vestită în comedii tradiţionale, dar prea sînt de paradă. Casc gura, înţeleg chestia în juma de minut. La ce-mi foloseşte o oră şi jumătate? Au venit prea relaxaţi, prea la parada instrumentelor cu coarde. Nu mi-au luat piuitul. Din contra, de atîta frecat corzi şi tobe m-a luat electricitatea, mi s-a urcat părul în cap vreun sfert de oră şi apoi, tot restul spectacolului, mi-am pierdut timpul să-l netezesc. Gata. Luni se bagă Mehta, marţi recitesc un balet Romeo şi Julieta şi finalul e al Orchestrei Naţionale Franceze. George Enescu n-a scris degeaba. M-a făcut festival.