Acum câțiva ani o mână de oameni urlau de bucurie că au pus mâna pe primul contract cu o mare companie, spunându-ne că acela este începutul morții presei și că viitorul este în blogging și în jurnalismul cetățenesc. Îhî. Dintre cei care se bucurau atunci de moartea presei și se și vedeau, în câțiva ani, milionari din blog, astăzi doar unul dau doi mai trăiesc exclusiv din banii pe care-i câștigă din blog. Poate nici măcar atât. Ceilalți au fost nevoiți să se reangajeze, să-și înființeze firme de consultanță sau mici regii media. Au coborât atât de mult prețurile publicității online, iar segmentul blog-urilor s-a aglomerat atât de mult, încât astăzi agențiile distribuie publicitatea sub formă de firimituri care să ajungă în cantități mici la cât mai multă lume. Presa încă n-a murit. Nu, nu se simte bine, dar n-a murit. Nici în România, nici în lume.
Când vorbim despre presă vorbim nu despre un suport, fie acesta fizic sau virtual, ci despre un mod de a practica o profesie. Un savoir-faire dezvoltat în peste 200 de ani. Nu ar fi nici o tragedie dacă meseria în sine ar dispărea, așa cum au dispărut multe alte meserii inutile, dar nu este cazul, deocamdată. Oamenii au nevoie de informație, din ce în ce mai mult, iar simulacrul de informație pe care îl primesc din surse neprofesioniste nu poate și nici nu va dura foarte mult.
Discuția ultimelor zile, în mediul online românesc, mi se pare a fi aceea despre noul jurnalism. Riseproject, un proiect confuz, cu finanțare incertă, se plasează, alături de Casajurnalistului, în fruntea teoretizării acestui „nou jurnalism“ pe tărâm românesc. Paul Radu, directorul Riseproject, a scris un text foarte apreciat pe Facebook, numit „Protestul care schimbă jurnalismul“. Textul se vrea mai degrabă un manifest, nu o constatare, și ne spune, cu o scriitură simplă, ușor exaltată, că protestele din România ultimelor zile vor „schimba felul în care se face jurnalism în țara asta“. Desigur, exemplu de bun jurnalism sunt nimeni alții decât cei de la Riseproject. Ce au ei în plus față de noi, ziariștii obosiți ai presei „clasice“? Paul Radu spune că jurnalismul „nou și corect“ este deja practicat de o minoritate, un soi de grup de avangardă, care „încearcă să folosească tehnici avansate pentru colectarea, analiza și reprezentarea informațiilor“. Tehnici avansate? Nu doar sună, dar și este o laudă infantilă. Depășiții, cică, habar n-ar avea de jurnalismul de date, de analiza de rețea socială, de colaborarea cu hackerii… Astea sunt tehnicile avansate? Mișto. Jurnalismul de date e creionat din anii ’70 ai secolului trecut. Analiza, în general, este o unealtă folosită în presă încă de pe la începuturile ei. Iar colaborarea cu hackerii, scuze, dar cu asta nu ne lăudăm, căci este ilegală. Pe bune, verificați. Iar un jurnalist din ăsta mai depășit nu are voie să promoveze încălcarea legii. Poate schimbarea ei, dar, atâta vreme cât aceasta este în vigoare, trebuie să o respecte. Chestii de oameni depășiți, deh.
De fapt, însă, noul jurnalism propovăduit de Riseproject și de Paul Radu nu este jurnalism. Este activism în presă, chiar dacă această presă este una pe un suport nou. Un om pe care Paul Radu ni-l dă drept exemplu este un clovn hacker care a pichetat sediul unei firme de armament din Germania. Ce treabă are asta cu jurnalismul? Nici una. Ce treabă are cu jurnalismul ieșitul în stradă, înșfăcarea de pancarte și așezarea în fruntea coloanelor de manifestanți? Nici una. Sunt două lucruri diferite.
Ceva, însă, n-ar trebui să difere între cele așa-zis două meserii, vechiul jurnalism, ăla depășit, și noul jurnalism, ăla de tip activist, „media alternativă“, cum le place, mai nou, să se numească: modul în care ne câștigăm banii. Sursa primordială și atotputernică de venit este și ar trebui să rămână cititorul/telespectatorul, follower-ul. Utilizatorul final al informației, ca s-o spunem mai scurt. Dacă acesta plătește pentru informația pe care i-o furnizezi este OK. Dacă nu plătește, practic nu ai sursă de venit. Căci nici advertiser-ii, altă sursă tradițională de venit, nu se înghesuie la lucruri distribuite moca. S-au prins, în timp, că tipul de public ce preferă astfel de surse de informație nu cumpără în general mare lucru. Ei bine, Riseproject nu are, deocamdată, această sursă de venit și nici nu pare preocupat de acest lucru. Deocamdată se poate trăi din grant-uri, burse, stipendii. Da, probabil că se poate, dar ignorarea pieței și a audienței pe termen lung nu spune decât că scopul noului jurnalism nu este, cu adevărat, informarea, ci influențarea. Iar ăsta nu este, repet, jurnalism. Nici nou, nici vechi. Este exact ceea ce visează să facă mogulii. Vai, dar cum, noul jurnalism nu înseamnă decât practicile greșite ale vechiului jurnalism, ambalate însă mai frumos, sub masca civismului și a ecologismului? Exact. Vă pup, pa-pa!
Frumos. Bravo.