Alegerile din București ne-au arătat că există o masă critică de suveraniști și de cetățeni înfuriați dispuși să voteze candidați extremiști indiferent de numele sau prestanța lor. Fără sprijinul lui Mesia din Izvorani, cel mai performant vehicul electoral pe persoană fizică al momentului, Anca Alexandrescu a încheiat întrecerea pe locul 2. Înaintea lui Băluță, omul cu cel mai mare aparat de partid în spate. Distinsa doamnă „Marș!“ a fost votată de peste o sută treizeci de mii de bucureșteni, ceea ce reprezintă cam 22% din totalul celor care s-au prezentat la urne.
Dacă micuțul profet cu pantaloni roșii i-ar fi întors favorul și ar fi susținut-o agresiv, pe față, probabil că scorul ar fi fost mai strîns. Femeia s-a bazat doar pe notorietatea ei de realizator de emisiune la Realitatea Plus, actuala televiziune a poporului, și pe susținerea anemică a AUR. Performanța nu e rea deloc și demonstrează că pășunismul delirant prinde destul de bine și în București. Pînă acum, electoratul din Capitală, mai pretențios și mai greu de păcălit decît cel din multe alte orașe ale țării, a ales chiori, strîmbi, hoți, olimpici la matematică, dar niciodată nebuni sau șarlatani cu discurs de alba-neagra. Semne de bunăstare nu se prea văd în viitorul apropiat, așa că la următoarele alegeri sînt șanse bune ca Primăria Generală să fie cucerită, în sfîrșit, de un hiper-român. Ultranaționalismul încă se altoiește. Oricînd poate să apară un personaj perfect aclimatizat, cu tulpină românească atît de viguroasă încît nimeni și nimic nu o să mai poată crește în jurul lui.
Suveraniștii, deși sînt daci la bază, adică oameni obișnuiți cu ținerea de minte, pentru că forme de scris nu s-au găsit asupra lor, au totuși memorie scurtă, ca toți românii. Așa cum au uitat că erau vai de steaua lor în comunism, la fel de repede vor uita și de Călin Georgescu, Simion sau Șoșoacă. Viața acestor creaturi este intensă, dar scurtă. În acest stadiul al evoluției speciei de care aparțin, ei nu au capacitatea să dăinuiască precum baronii partidelor străvechi. După un an de temniță, Călin Georgescu va dispărea complet din mințile actualilor săi adepți. Dar bastonul de mareșal al trezirii în conștiință poate fi oriunde: în fișetul de metal al unei vulcanizări, în cabina unui tractor din Spania, pe scaunele unui autobuz dintr-o zonă preorășenească sau pe un cont anonim de TikTok. Cel care îl va apuca cum trebuie, fără să-l frigă la palme, va fi alesul. Și lumea se va închina la el. Acel om va putea fi orice în țara asta.
Dacă acum se iese primar general al Bucureștiului cu mai puțin de 9% din totalul celor care pot vota, poate că la următoarele alegeri departajarea candidaților se va face la skandenberg, la dat cu pumnul în aparatul de box, duble pe picior cu mingea de fotbal sau la o partidă de table. Oricine ar cîștiga, ar avea oricum mai multă legitimitate decît Ciucu.
M.T.