Săptămâna trecută, “Cântarea României” a primit o ditamai pălmoaca post-mortem. Nu, nimeni nu a condamnat în public chinuirea pionierilor și șoimilor patriei pe stadioanele României ceaușiste, nimeni nu și-a cerut scuze de la poporul român pentru imensa bătaie de joc la care a fost supus prin acele spectacole devenite mijlocul principal de propagare a cultului personalității. “Cântarea României” a fost umilită, însă, în timpul bilanțului DNA, acțiune care ne-a arătat că 26 de ani n-au trecut de pomană peste noi. Am învățat, poate, puține lucruri bune în acești 26 de ani, dar ce am învățat, am învățat temeinic. Iar cultul personalității, îmbrăcat în haine noi, aprobate de ambasadele străine, e unul dintre lucrurile pe care începem să le stăpânim aproape la perfecție.
Festivismul afișat de către toți vorbitorii de la bilanțul DNA, laudele depuse la altarul zeiței anticorupției, Laura Codruța Kövesi, au fost olecuță umbrite de către discursul scurt și realist al șefului CSM, judecătorul Mircea Aron. Poate pentru că era prea scurt și prea realist, nici nu s-a bucurat discursul domnului Aron de o prea mare vizibilitate. Printre odele și buchetele de flori oratorice ale celorlalți, judecătorul Aron a reușit să spună că nu este nimic extraordinar în aplicarea legii și nici nu este un act de eroism să faci exact ceea ce presupune fișa postului de procuror, așa cum reiese ea din legi și din Constituție. Dar Mircea Aron mai are aproximativ doi ani până la pensie, iar adevărurile neconvenabile devin mai ușor de spus în astfel de situații.
Dincolo de aceste lucruri, însă, dincolo de laudele exagerate, dincolo de festivism și dincolo de singulara voce lucidă, rămân cifrele. Iar cifrele, oricum ar fi întoarse, nu sunt atât de favorabile managerului DNA. Căci, în afară de rolul de imagine a anticorupției pe care-l interpretează cu succes, doamna Kövesi este managerul acestei instituții. Iar ca manager, are rezultate foarte bune doar dacă nu intri în amănunte și, mai ales, dacă iei de bune datele statistice interpretate după ureche. Atunci când, de exemplu, doamna Kövesi se laudă cu o eficiență de aproape 93% a DNA (raportul dintre numărul celor trimiși în judecată în 2015 și cel al condamnaților), uită să spună că în 2015 au fost condamnați foarte mulți oameni care fuseseră trimiși în judecată pe vremea când domnia-sa nici măcar nu era șefa DNA. O astfel de statistică, așadar, are relevanța comparării merelor cu perele.
Ar fi mai relevant,de exemplu, să comparăm numărul cauzelor nerezolvate de-a lungul anilor. În 2012, atunci când doamna Kövesi a preluat DNA, numărul cauzelor nesoluționate la final de an a fost de 3.828. La finalul lui 2015, numărul cauzelor nesoluționate a ajuns la 7.102. Dacă ar fi fost managerul unui muzeu, în care scopul principal ar fi fost acela de acumulare de noi și noi exponate pe care să se aștearnă praful, atunci doamna Kövesi ar fi binemeritat toate laudele. Cum, însă, nu este cazul, ar fi mai indicat s-o lăsăm mai ușor cu festivismul justificat doar de faptul că doamna manager al DNA are nevoie de un nou mandat.