După înfrățirea involuntară, într-o barcă, a lui Pi cu un tigru bengal, care i-a adus autorului celebritatea și Man Booker Prize,Yann Martel a trecut la amiciția aproape amoroasă dintre un senator canadian cu rădăcini portugheze și un cimpanzeu americanizat, născut în Africa.
Încurcate sînt căile Domnului! – îți vine să spui la sfîrșitul acestei cărți care e cînd realistă, cînd fantastică, iar în întregul ei ar trebui să fie o parabolă care, prin voia lui Martel, vrea să împace Biblia cu Originea speciilor. Povestea din Munții Înalți ai Portugaliei se întinde de-a lungul a optzeci de ani și vreo trei sute de pagini, cu personaje și întîmplări despre care te întrebi îndelung ce anume ar putea să aibă în comun. Cînd, spre sfîrșit, te prinzi ce anume le leagă, oricît de bine sînt scrise cele trei părți ale romanului, dintre care primele două pot fi citite ca niște povestiri independente, te întrebi dacă nu cumva Martel ar fi făcut mai bine să condenseze toată istoria asta asta într-o nuvelă cinstită de vreo sută de pagini.
Într-o asemenea operațiune de tăiere a „burților” de care abundă Munții Înalți ai Portugaliei, s-ar fi pierdut însă o mulțime de personaje secundare, care mai de care mai insolite (adică tocmai cele care dau culoare cărții), parabola romanului ar fi părut simplistă și narațiunea energic trasă de păr. Drept care Martel preferă să scrie trei nuvele, fiecare în parte fiind bine rotunjită, dar fără să comunice convingător una cu alta. Astfel încît în cea de-a treia abundă loviturile de teatru, ca în romanele-foileton, astfel încît din cele trei povești să rezulte una singură. Primul text, care e și cel mai interesant, are ca punct de plecare un manuscris găsit care conține indicii despre un obiect prețios. Descoperitorul manuscrisului pornește de la Lisabona în căutarea misteriosului obiect, dotat fiind în acest scop de bogatul său unchi cu un automobil Renault, o raritate scumpă. Unchiul, care colecționează mașini, se desparte de această minune a tehnicii începutului de secol 20, cu o naivitate generoasă cum numai în romane poți întîlni. Fiindcă tînărul detectiv nu știe să conducă mașina și, pe deasupra, e și atehnic. Învață pe drumul spre munți tainele șofatului, lovindu-se de ostilitatea localnicilor și a vizitiilor de diligențe care văd în automobil un concurent periculos. Aventurile tehnice ale învățăcelului sînt ele pline de umor, dar de la un moment încolo ți se cam acrește să înveți împreună cu el cum se conduce prețiosul automobil pe drumurile de țară ale patriarhalei Portugalii. La fel cum și în cea de-a doua povestire te apucă amocul citind despre tainele disecției explicate de un medic anatomopatolog din Lisabona, în anul de grație 1939. Că Martel o fi simțit nevoia să se documenteze amănunțit asupra secretelor primelor mașini ale secolului trecut și asupra progreselor relative ale disecției, asta e pînă la urmă treaba lui. Nu cred că ar fi trebuit să încarce memoria cititorului cu toate aceste amănunte tehnice în care își împotmolește poveștile și care aproape că te invită să sari peste ele. Asta pînă ajungi la istoria prieteniei senatorului canadian cu un cimpanzeu care-l ajută să înceapă o viață nouă și să-și redescopere strămoșii portughezi.
În încercarea lui de a scrie o replică la Viața lui Pi, pe tema de succes a comunicării dintre specii, pe care o altoiește ambițios cu teme clasice, precum iubirea sau moartea celor apropiați, Martel scrie pagini minunate, atîta doar că le montează într-o construcție improvizată.
Yann Martel, Munții Înalți ai Portugaliei, traducere și note de Dan Croitoru, Editura Polirom, 2016.