O vorbă înțeleaptă spune că orice lucru, inclusiv Luna, are două fețe: una luminoasă și una întunecată. Chestia asta e soră de sînge cu partea feroasă și cea lemnoasă, de la Marin Preda citire. O știam și de la Esop: cel mai bun și cel mai rău fel de mîncare e totuna: limba. La fel stau lucrurile acum și cu AI. Și pentru că ne plac catastrofele, iar economiștii și presa trăiesc bine din orice nenorocire, pericolul Inteligenței Artificiale înflorește pe tot globul. Dar e și soare unde-i nor, cum ar zice Apolodor. Gingașul erou al lui Gellu Naum, aidoma lui Trump, confundase Arctica cu Antarctica și pornise și el să cucerească Groenlanda, de pe coasta golfului Terror. E drept, mica deosebire e că golful în chestiune nu era Venezuela.
Îmi cer scuze la domnii și doamnele pentru această lungă introducere. Lupta politică dusă cu AI, atît de vizibilă mai ales online, numai bună pentru căruțele cu proști care se răstoarnă la Caracalul propagandei, s-a înhămat de curînd la cursa rîsului. Avem de toate: pornografie și povești „de suflet“, discursuri înălțătoare și eroi de gumilastic, avem pisici care snopesc urși și rațe în bătaie, avem fantome care beau cafea și se droghează, avem minuni în cer și pe pămînt, avem dezastre cîte vrei. Da, dar avem și umor.
E cam greu să spui că un lucru e concomitent și bun, și rău, adică și negru, și alb, și acru, dar și dulce, dar ce deosebește prostia omenească de sclipirea de geniu e chiar faptul că falsul e vizibil, e calculat, nu vrea să păcălească pe nimeni. După recentele giumbușlucuri politice americane, numai de rîs nu le ardea europenilor. Asta nu înseamnă că, așa cum insistă fanaticii să tăiem umorul de la rădăcină, nu s-a rîs copios pe seama aberațiilor. Am rîs și eu cînd l-am văzut în chip de Maduro, cu un discurs inspirat: „O să avem o mare și frumoasă petrecere. Iar eu, președintele Trump, o să fiu strălucitor toată ziua“. Sau cînd l-am admirat într-un clip cu anexarea Greciei. Fotografia de alături o dovedește. Iar monologul prezidențial strălucește aidoma lui Maduro: „Yasou, Grecia. Yasou, Elada. Calimera. Calispera. Calinoktas (o traducere à l’américaine: noktis frumosis!). O, iubim Grecia. Iubim gyros. Iubim souvlaki, Mykonos. Îl iubim pe John Stamos (dacă v-ați înnămolit în numele ăsta, e un actor care l-a jucat pe Jesse Katsopolis din serialul – de asemenea, necunoscut nouă – Uncle Jesse). Iubim spanakopita, micuța plăcintă cu spanac. Preferata mea. Dar doar pentru că grecii au fost aici acum 6.000 de ani nu înseamnă că ei dețin locul. Vom face Grecia măreață din nou. De acum mă voi numi Donald cel Mare. Trebuie să luăm Grecia acum, pentru că dacă nu o luăm noi, Rusia și China vor lua toate gyros-urile și, posibil, și tot kokoretsi“.
Așa zic și eu: tot. Să nu rămînă nici urmă! Hai, că e simpatică AI cînd nu se ia în serios! Ah, uitasem, cu o condiție: tot un om să scrie libretul! Că, oricît ai chinui mașina, calinoktas tot n-o să priceapă ce e!