Caţavencii

Mama facerii

O poveste cu piromani şi adolescenţi, cînd realistă, cînd fantastică, pe care spaniolul Carlos Ruiz Zafón o plantează în Calcutta anilor ’30, ca să aibă loc de întors pentru misterele şi ciudăţeniile romanului său*. După ce şi-a cucerit cititorii cu cărţile lui de maturitate, Zafón şi-a republicat, cu acelaşi succes, primele romane, inclusiv cel despre palatul din Calcutta. 

Chiar dacă îţi închipui că ai trecut de vîrsta romanelor de aventuri, nu te înduri să te desparţi de povestea asta care te intrigă şi te cucereşte cu răsturnările ei de situaţie şi cu trimiterile ei la mitologia indiană şi nu numai. Treptat, te trezeşti într-o lume care îşi schimbă forma sub ochii tăi şi în care focul se însufleţeşte. Personajele se metamorfozează, atinse de nebunie sau de aripa zeiţei Kali. Întîmplările celor doi fraţi gemeni, despărţiţi după naştere pentru a nu cădea pe mîna teribilului Jawahal piromanul, aduc laolaltă două lumi, una demenţial-tenebroasă, aflată la mîna unui militar britanic descreierat, iar cealaltă, senină, a lui Lahawaj inginerul-poet, tatăl gemenilor şi constructorul gării incendiate, despre care se ştie că şi-a pierdut viaţa în incendiu. Totuşi să nu tragem concluzii pripite. De fapt, nu există nici un Jawahal. Distinsul inginer, binefăcătorul Indiei, are identitate dublă: el a construit gara şi tot el i-a dat foc, lovit de nebunie. El e cel care îşi caută copiii, ca să se substituie băiatului, după ce a început să se creadă Jawahal incendiatorul. Toate astea se petrec în vîrtejul unor întîmplări admirabil stăpînite de romancier, care s-a documentat minuţios înainte de a-şi da drumul imaginaţiei despre Calcutta, „oraşul în care Dumnezeu n-ar fi îndrăznit să intre“. Dar nu pentru a scrie o poveste exotică, cum îţi închipui pînă la un punct, ci despre labirintul care face dintr-un adolescent un adult liber să-şi piardă – sau nu! – încrederea în chestii cum ar fi puritatea şi facerea de bine.

Exit mobile version