La începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, România era plină de ziariști. Adică de purtători de legitimație de presă. Nici nu ajungea bine la tipar primul număr al vreuneia dintre cele o mie de publicații care apăruseră imediat după decembrie 1989, că întreaga redacție avea, deja, legitimații de presă. Și chiar dacă nu se câștiga rău din vânzarea ziarelor și a revistelor în acei ani, existând chiar cazuri de milionari rapizi, reprezentanții celei de-a patra puteri în stat, una imaginară, desigur, aveau un obicei din cale-afară de jenant: atârnatul pe lângă proprietarii sau gestionarii cârciumilor și hotelurilor de-abia ieșite din comunism. Campioni absoluți ai genului erau Mihai Tatulici și, mai apoi, toți ucenicii săi formați la școala Televiziunii Române Libere. Ani la rând, pe timp de vară, în grila TVR apărea cel puțin o emisiune transmisă de pe litoral. Invitații de seamă erau, periodic, taman acei proprietari sau gestionari despre care vorbeam mai devreme, autorități locale bine periate, vedete de muzică ușoară aflate pe litoral pentru eternele șușe și cântări prin baruri și restaurante. Și, uite-așa, amestecând bugetul televiziunii publice cu cel al turismului românesc în curs de privatizare, marii oameni de presă ai anilor ‘90, secolul XX, își petreceau cam două luni pe litoralul românesc, din Mamaia la Neptun, cu haltă obligatorie prin Costinești.
Ei bine, modelul a suferit diverse modificări de-a lungul anilor, inventându-se sezoane TV pe care le plăteau vânzători de bere sau de băuturi răcoritoare, până când, din motive economice, poveștile de genul acesta au dispărut cu totul de pe ecranele televiziunilor românești. Până anul trecut, când un provincial papionat, care și-n mare intră în costum de stofă complet, cu pantaloni, vestă, haină și batistă în buzunarul de la piept, a redezgropat securea atârnătorismului, declanșând concediile prelungite pe banii fraierilor din turism.
Profitând de relațiile de business cu un arab care construiește hoteluri monstruoase și ia în arendă suprafețe întinse din cernoziomul țării, Rareș Bogdan și-a făcut un obicei din slăvirea litoralului românesc la ceas de seară, de prin cârciumile și discotecile de la Marea Neagră. Toate stațiunile prin care trece caravana de lăcuste a Realității TV “nu mai sunt ce erau în tinerețea naostră”, dar, ce să vezi, speranță există. Iar speranța este reprezentată, de fiecare dată, de proprietarul hotelului sau restaurantului din care se transmite.
Nu-i rău, în definitiv, că și-au găsit noii atârnători un model de urmat în materie de profesionalism al cerșelii. Totuși, băieți, n-ar fi rău să stați mai puțin pe-acolo pe unde treceți, să mâncați mai puțin pe la mesele pe care nu le plătiți și, în general, să faceți loc și turiștilor, căci fără venituri reale din turism, chiar se vor duce de râpă și aceste noi oaze în care mai pot respira cerșetorii lipsiți de audiență.