Jurnalul lui Kim Jong Un
6 aprilie 2013 – Dragă jurnalule, îți spun sincer că nu mai știu ce să cred despre unii oameni. Uneori am impresia că americanii sunt inconștienți. De ce nu se potolesc? Ei nu-și dau seama că putem să-i distrugem? Nu că vreau să mă dau mare, dar avem arme care îi pot omorî de la distanță. Noi trebuie doar să apăsăm pe un trăgaci și ei, aflați la zece-douăzeci de metri în fața noastră, cad brusc secerați, ca loviți de o suliță invizibilă.
7 aprilie 2013 – Mă enervează că americanii se bagă mereu în conflictele noastre. OK, recunosc, i-am amenințat pe sud-coreeni, le-am spus că venim peste ei cu bombardamentul atomic. Dar așa e între vecini, te mai cerți, te mai împaci. Azi noi îi inundăm pe ei, mâine ei ne trezesc din somn cu bormașina. Asta-i viața, pereții sunt subțiri. Ce m-a deranjat pe mine – și de aici a pornit tot scandalul – e că s-au făcut declarații răutăcioase apropo de kilogramele mele în plus.
8 aprilie 2013- Trebuie să invadăm Occidentul ca să obținem tehnologia lor. Am fost informat că decadenții ăia au perfecționat puiul fript și au reușit să obțină pizza cu topping îmbogățit. Inițial, voiam doar să răpesc un om de știință de-al lor care deține toate secretele, dar, sincer, nu mai am răbdare să văd cine câștigă Master Chef.
Jurnalul lui Barack Obama
6 aprilie – Dragă jurnalule, am luat toate măsurile de securitate pentru a opri un atac cu rachete al Coreei de Nord. Am pus plasele de țânțari și am ridicat gardul cu zece centimetri. Hai să te văd că arunci așa sus, Kim Jong Un!
7 aprilie – Astăzi, Coreea de Nord a încercat să lanseze mai multe rachete trase de cîini. La mijlocul drumului, câinii au văzut un biciclist și au început să alerge după el. Sper că a scăpat, că avea o bicicletă mișto. Dacă nu, condoleanțe familiei și, dacă nu e prea devreme, cam cît ați vrea pe bicicletă? Am vreo 20 de dolari la mine. E de ajuns?
8 aprilie – Kim Jong Un continuă să ne trimită poze cu fundul lui, pe care și le face cu telefonul. Sunt niște imagini oribile. Înțeleg că nord-coreenii sînt săraci lipiți, totuși ce era în mintea lui cînd și-a luat un telefon Nokia?
9 aprilie – Ce mă deranjează cel mai tare în toată povestea asta e discursul maniacal al lui Kim Jong Un, care spune că vrea să cucerească lumea. Cu atitudinea asta pro-activă, mi-e frică să nu mă bată la următoarele alegeri.
Publicat în Cațavencii, nr. 14(92), 2013
