Elena Costache și-a încheiat mandatul de șefă a CSM. Efectiv, una dintre cele mai toxice persoane publice. Faptul că a ajuns să conducă instituția supremă a Justiției din România spune multe și despre Justiție, și despre România. Calitate umană mai proastă găsești în zona Makaveli probabil, o Drama Queen corcită cu pechinez agresiv, o prețioasă cu accese delirante, greu de acceptat că o astfel de persoană – dincolo de orice dimensiune profesională – poate să ajungă la vârful unei instituții ca CSM.
Oribilă ciocnire în ultimele luni dintre această creatură autoproclamată specială și gândirea limitată a lui Bolojan, o ciocnire care în final nu pare să aducă nimic, dar nimic bun nici pentru Justiție, nici pentru societate: s-a mai amplificat polarizarea puțin, s-au mai hrănit rezervoarele de ură împotriva statului, adică s-au mai făcut niște pași pe drumul spre o țară complet bolnavă.
Trist mi se pare că CSM nu vine acum să-și reevalueze poziția – și nu zic în sensul în care să-și pună cenușă în cap, nu e cazul, ci în sensul în care să abordeze altfel relația cu Puterea. Asta în măsura în care atitudinea CSM ar putea să schimbe și atitudinea societății față de magistrați. Nu e mare filozofie în a spune că lucrurile funcționează și prin aparența lor, prin imaginea pe care și-o creează sau la care se vede că se lucrează.
Altfel, rămânând pe aceste poziții de forță, CSM nu face decât să întrețină o opoziție care nu duce la nimic bun pentru nimeni. S-ar putea încheia o epocă, dar asta se poate întâmpla doar cu participarea magistraților.