Alina Gorghiu s-a dus repede să se frece de nea Mihai, patiserul din Amzei, disperată după popularitate. Sau, cine știe, poate voia să-l atragă pe nea Mișu într-un guvern cu PSD, alături de alți trădători din PNL. După Alina Gorghiu au venit unii care s-au bătut și cam acolo ai fi zis că se termină toată treaba asta prostească cu margarina, iobagii și parizienii. Numai că nu s-a sfârșit astfel, ci cu cei care ne-au certat pe cei care – naivi, disperați după audiență și Like-uri – ne-am dat cu părerea despre Niculușcă, snobisme, clasism și prostie unsă cu President.
De ce nu vorbim de lucrurile care contează cu adevărat? De ce nu vorbim de pensii, de salarii, de faptul că nu avem guvern? Și m-am gândit: mda, așa e, există aici o temă, de fapt, doar că nu cea despre care vorbesc ei, ci alta. Ce are cazul cu merdeneaua margarinizată, dar nu mai are legea salarizării, nu mai au protestele sindicale, nu mai are tăierea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacanțelor? Și cred că știu ce: în cazul margarinei, Niculușcă putea fi pedepsit. Niculușcă și-a luat doza de rușine, Niculușcă și-a cerut scuze, e drept, în felul lui, tâmpit.
În politică, însă, nu mai poți să faci pe nimeni să sufere. Nu mai există acel eveniment, nu mai există acele proteste ori solidarizări care să-l facă pe unul să plece, să-și ceară scuze, să ceva, orice. Politicienii nu mai pot fi pedepsiți și nu mai pot fi rușinați. Acesta e motivul pentru care se va vorbi, cred, tot mai puțin despre ceea ce „contează cu adevărat”, iar asta pentru că nu mai știm cum să facem să conteze. E un paradox, poate chiar ceva prostesc, românesc, irezolvabil.