Ideea unui serial despre Manhattan Project sună la fel de ambițios ca și proiectul în sine, crearea primei bombe atomice fiind un subiect de interes pentru suficient de multă lume. Pe valul ăsta masiv de așteptare, primul sezon de Manhattan începea, anul trecut, promițător, cu construcția, în 1943, la Los Alamos, New Mexico, a unui orășel-laborator ai cărui locuitori, specialiști în fizică, chimie, inginerie și familiile lor, sînt sub permanentă supraveghere militară. O cazarmă plină cu civili, practic, în care cuvîntul de ordine e secretul absolut, din teama perfect justificată de spioni germani sau ruși (s-a aflat ulterior că au fost chiar doi). Viața oamenilor izolați aici, departe de rude și prieteni, angrenați în efortul de război al națiunii pe un alt gen de front, e combinată cu ecuațiile reacțiilor nucleare din care se va naște The Gadget, într-o aparență de autenticitate (decoruri, costume, sunet) bine creată. Însă doar atît. Istoric vorbind, scenariul e cam subțire și vine cu niște personaje inventate, nu cu oamenii importanți implicați în fabricarea bombei atomice. Robert Oppenheimer, singurul personaj nonficțional, are cîteva apariții episodice necredibile, fiind prezentat ca o eminență cenușie cam abulică, o versiune absentă, aproape autistă, a ceea ce a fost în realitate.
Sezonul 2, care a debutat luna trecută, coboară pe panta veridicității, într-o continuă dezamăgire. Serialul nu mai e despre echipa care a construit Little Boy și Fat Man: scenariștii se focalizează pe linii secundare, apar conflicte fabricate și totul se transformă într-un fel de propagandă americană ieftină pentru pacea mondială, din care transpare vinovăția asumată post-Hiroshima/Nagasaki. Ultimele episoade sînt de telenovelă: se insistă excesiv pe relația dintre personaje nerelevante, cînd infinit mai interesante ar fi fost detalii despre prototipuri, teste, faze reale prin care au trecut cercetătorii, cu atît mai mult cu cît povestea a avansat pînă în fierbintele an ’45. Se ocolesc nu numai chestiile tehnice ale procesului de construcție a bombei, dar și temele majore ale epocii. De ce? Din motive de copyright? De mărire a audienței printre gospodine?
Nu știu ce-i în capul producătorilor, însă nu poți să te numești Manhattan, să ai ca subiect principal bomba atomică și să prezinți în detaliu viața unei telefoniste de la Los Alamos. OK, nu-i un documentar, dar cînd te încumeți să vorbești despre un eveniment atît de important din istoria omenirii, parcă întrebările la care telespectatorul așteaptă răspuns ar fi altele. E ca și cum, ca jurnalist contemporan, ai avea full acces la Casa Albă, iar tu, în loc să-i iei interviu lui Obama, te-ai uita pe gaura cheii la găinăriile la care se pretează bucătăreasa sau femeia de serviciu.
Manhattan, 2014- , dramă (aproximativ) istorică, creat de Sam Shaw, difuzat de WGN America.
