19 ani, student la Antropologie. Despre Colectiv, Piața Universității și politică.
Reporter: Colectiv.
Marc Solomon: N-am mai fost în club dinaintea tragediei. S-ar putea să revin în cluburi, cu o oarecare teamă, dar nu cred că o să le părăsesc. La sfîrșitul lui noiembrie știu sigur că o să merg, pentru că are loc cel mai mare festival de muzică electronică de la noi și vin o bună parte din DJ-ii mei favoriți. Mulți dintre ei n-au mai fost pe meleagurile noastre și nu știu cînd o să-i mai văd pe viu, așa că nu-mi asum riscul de a-i rata, oricît de teribilist ar suna asta în contextul de față.
Rep.: Revolta din Piața Universității?
M.S.: Mi se pare bizar și trist că a trebuit să moară 55 de oameni și să fie răniți 200 pentru ca poporul să iasă în stradă, cînd probabil mor tot atîția oameni în fiecare an în spitale din cauza neglijenței cu care ne-am obișnuit. În orice caz, revolta și faptul că au ieșit în stradă 35.000 de oameni reprezintă un pas în față, chiar dacă, după prima zi de proteste, scopul comun al maselor a devenit neclar și se strigă aceleași cinci sloganuri lipsite de inspirație. N-o să ajungem nicăieri scandînd fraze evazive precum „O dorință sinceră, România liberă!” sau „Toate partidele, aceeași mizerie!”. Mi se pare că sînt niște afirmații vide, pentru că nu sugerează o adevărată rezolvare a problemei.
Rep.: Politica, pentru tine?
M.S.: Politica, pentru mine, nu a însemnat mare lucru pînă acum vreo doi ani, cînd am realizat că nu se poate fără ea. E esențial să fii conștient din punct de vedere politic ca să nu te joace în picioare sistemul. Și ca să fii capabil să ai replică în fața lui și să încerci să găsești o soluție acolo unde nu are habar cum să acționeze. Nu spun că e ceva care mă pasionează, nu cred că o să fie cazul vreodată, e mai mult o ustensilă de supraviețuire în societate.
Rep.: Revolta. Cu lacrimă, cu furie? Este și rațiune?
M.S.: Cu multă furie, pe care oamenii par că nu sînt capabili (sau refuză) să o ghideze într-o direcție reală. Am fost de trei ori în Piață în ultimele zile și am stat cam vreo șapte ore și ceva în total. În a treia zi, am stat cinci minute, pentru că m-au descurajat total atmosfera și numărul oamenilor. Apăruse și o pancartă cu un citat din Sf. Ioan și cu o icoană deasupra lui, element care mi s-a părut mai deplasat decît hoardele de vuvuzele.
Și în prima zi, cînd am stat cinci ore și jumătate, nu pot să zic că am simțit cine știe ce unitate și dimensiune reală a protestului. La un moment dat, m-a copleșit și pe mine numărul mare în care eram prezenți în Piață și totul părea plin de speranță. Acea urmă de speranță s-a disipat rapid după ce-am realizat că totul revenise la haosul și incoerența de dinainte.
Rep.: Dezumflarea?
M.S.: Am crezut că nu o să se dezumfle dorința subită de schimbare, dar poate că m-am înșelat eu și nu a existat niciodată, de fapt. Decît în oamenii în care nutrește ideea asta dinaintea tragediei. Chiar dacă s-au schimbat unele lucruri în urma protestelor, asta nu înseamnă că trebuie să ieșim din starea de alertă sau să mutăm focusul în altă parte. Hai să terminăm ce-am început.
