Caţavencii

Marea catedrală văzută din mulțimea oamenilor mici

Sfințirea picturii Catedralei Naționale, sau inaugurarea, cum i s-a mai zis evenimentului, mi-a stîrnit curiozitate creștină și mi-a oferit prilej de ieșit din casă duminică dimineață. Pe străduțe, ocolind zonele cu circulația interzisă, am găsit loc de parcare aproape de Uranus, la fel ca Robert Negoiță, în spatele căruia am mers pe jos o bună bucată de drum. Era puțin trecut de ora zece, iar Negoiță, înveșmîntat în negru și trăsnind a parfum scump, grăbea pasul către zona VIP. Eu mi-am continuat smerit drumul către enoriașii de rînd.

Pe partea dinspre Calea 13 Septembrie, unde boxele începeau să bată clar, m-am intersectat cu primele grupuri de pelerini. Unii se odihneau rezemați pe garduri și ascultau cîntecele bisericești, alții căutau mîncare și apă la magazine. Printre ei am văzut, după mult timp, oameni citind de pe hîrtie. Nu Le Figaro sau Der Spiegel, ci publicații creștin-ortodoxe, cum ar fi Certitudinea sau Lumina, împărțite de voluntari. Bune și alea, semn că mai sînt în țara asta cetățeni care țin piept TikTok-ului.

Cu cît avansam prin mulțime, numărul costumelor populare creștea. Cele mai multe erau din nord, Maramureș și Bucovina. Nu cred că am mai văzut vreodată atît de multe opinci și bundițe la un loc. Le purtau bătrîni, tineri și copii, femei și bărbați. Ici-colo se vedea cîte o căciulă de dac asortată cu geacă de piele, fîș, trening sau ce au mai găsit urmașii lui Burebista prin șifonier. Aproape de Marriott, un epigon al stegarului dac, dar mult mai firav, cu un clop pe cap, flutura din vîrful unui băț de lansetă un tricolor mare pe care scria „DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!“. Sfințirea picturii era în toi. Pe ecranele uriașe îi puteam vedea pe Bartolomeu și pe Daniel făcînd cruci cu trafaletul pe icoanele mari. Contrastul dintre lumina izvorîtă din interiorul catedralei și cenușiul mulțimii care căsca gura de după garduri era atît de mare încît amețeai. După cîteva minute de holbat la aurul arătat pe ecrane erai orbit ca atunci cînd te uiți la soare. Se vedea clar de unde venea puterea și unde stătea necazul. Impresionantul cor format din zeci de popi care psălmuiau din toți rărunchii mă strivea și mai mult. Noroc că, la un moment dat, un muget difuz m-a făcut să întorc capul și să mă iau după el. L-am găsit ieșind dintr-un tulnic pe care-l căznea spre ceruri un bărbat cu barbă, decupat din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Oamenii îl fotografiau, el le răspundea făcînd semnul crucii. Atmosfera era bună, relaxată. Părea că după zona privilegiaților, bine împrejmuită și păzită, toleranța ne îmbrățișase pe toți. Nu a surprins și nu a deranjat pe nimeni cînd, în mijlocul nostru, niște creștini au adus o doamnă în căruț, i-au suflecat pantalonii peste operațiile de la genunchi, au basculat-o pe asfalt și au lăsat-o să se tîrîie în voie pe sub aerul binecuvîntat din fața catedralei.

Dacă nu știați, în acea zi bunătatea Domnului s-a pogorît pe grade în rîndul celor prezenți la sfințire. Cei mai atinși de ea au fost aproximativ 2.800 de oameni din interior. Demnitari, politicieni, șmecheri, înalți ierarhi, Gigi Becali. Dacă Iisus Hristos avea proasta inspirație să revină pe pămînt chiar în acel moment, nu cred că-l lăsau să intre în catedrală nici dacă-i ceda locul Sorin Grindeanu. În curte, unde o invitație se găsea mai greu decît un bilet la Real-Barça, s-au încărcat cu noroc divin vreo zece mii de fericiți posesori de permis de intrare nominală. Dîra de grație dumnezeiască rămasă a trebuit împărțită între zecile de mii de creștini banali și pelerini veniți din toată țara.

În jurul prînzului, ceremonia oficială s-a terminat. Boșii bisericii au plecat, la fel și eu. Mulți dintre pelerini au rămas, mai ales că după ora opt seara, după multe ore de drum și de stat în picioare, li s-a dat voie să intre pentru a vedea cu ochii lor pe ce s-au dat banii poporului. Deși nu foarte atins de firul divin, m-am întors acasă mulțumit că am avut ocazia să fiu în preajma unui eveniment atît de important pentru istoria noastră creștină. Am văzut o demonstrație de forță a Bisericii Ortodoxe Române, instituție care mi se pare că arată și funcționează ca o armată foarte bine organizată. Asta în timp ce o parte din adevărata noastră armată se comportă ca o biserică ciudată și clandestină, cu multe cadre prăbușite în delir mistic.

Dacă e bine sau nu că s-a construit această catedrală se va discuta mult timp de acum înainte. Lipsa de transparență a fondurilor pe care BOR le primește și netragerea la răspundere a preoțimii pentru cum sînt ele cheltuite sînt probleme mari care trebuie rezolvate. Dar nu la ridicarea acestei clădiri monumentale, cea mai mare din lumea creștin-ortodoxă, s-a furat în proporții biblice, ci la miile de biserici, bisericuțe, mănăstiri și schituri care au înghițit pomeni uriașe, mult peste nevoile lor. Utilitatea ei spirituală va fi imposibil de măsurat. Nici chiar pe PF Daniel nu-l văd crezînd că ea ne va mîntui, doar e om de business. Dar va fi vizitată, admirată, criticată și pozată așa cum sînt mai bătrînele Notre-Dame de Paris sau Sagrada Familia. Nici pe vremea începerii construirii lor nu a fost prea mult entuziasm în Franța și Spania, dar uite ce bine le-a prins.

M.T.

Exit mobile version