Când te miri ce autorități locale din vreun oraș din România se apucă de “schimbat fața orașului” cu vreo investiție de mare amploare, de regulă te trece un fior pe șira spinării. E o frică absolut logică, pentru că experiențele anterioare ne-au demonstrat că ideile de felul acesta nu prea au un sfârșit fericit. E ceva în filozofia investițiilor revoluționare făcute de stat. Ceva îmbrăcat în speranță pentru viitor, dar cu miez de idee stătută și expirată de când lumea. Avem exemplul de la Timișoara, unde, în ciuda tuturor evidențelor, municipalitatea îi dă înainte cu proiectul vaporașelor de pe Bega. Iar banii, ca să parafrazăm o expresie încetățenită, “nu este o problemă”.
Presa locală din Timișoara ne anunță că cele șapte vaporașe ale primarului timișorean Robu au ajuns la cea de-a cincea amânare. În curând, ”dosarul” ăsta va ajunge ca acela al lui Marian Oprișan. În fine, glume de marinari obosiți, dar cert este faptul că ideea de 31 de milioane de lei a Primăriei Municipiului Timișoara de a fac Bega navigabilă stă să se înece. Cumpărate de mai bine de doi ani, ambarcațiunile care ar fi trebuit să aibă atât rol turistic, cât și rol de mijloc de transport public joacă în prezent un rol de figurație, ascunse prin niște hale. Aparent, legislația românească nu le prea are cu navigația prin orașe în afara perioadelor de inundații, astfel că vaporașele stau pe tușă. Sigur, o fi legat de faptul că în 2018 nu o mai prea arde nimeni cu barca printre clădiri.
Sigur, există motive. Tot timpul există. “Mai trebuie făcută o amendare a legii de funcţionare a Ministerului Apelor şi Pădurilor pentru a se adăuga acolo unde sunt trecute prerogativele ministerului şi aceea de a administra căi navigabile.” Mna, asta o zice Nicolae Robu în dulcele stil clasic al explicațiilor care nu înseamnă nimic. Cert e că Bega curge, banii trec, vaporașele petrec. Acolo unde sunt ele, prin apele teritoriale ale birocrației românești.