În sfîrșit, tabloidele au primit undă verde chiar de la împricinați să dezvăluie secretul pe care-l cunoștea aproape tot satul. Așa se face că, de aproape o săptămînă, s-a umplut online-ul și spațiul televiziunilor cu povestea secretă, însoțită de imagini, a iubirii pure și înălțătoare dintre Alina Gorghiu, copreședinta PNL, și Lucian Isar, bancher de succes și fost ministru delegat pentru Mediul de Afaceri în guvernele de început ale USL.
Varianta oficială, strecurată abil pe piață chiar de către colega de conducere liberală a lui Blaga, spune că cei doi au o relație discretă de nu mai puțin de patru ani, iubindu-se și acum ca la începuturi. Numai că, la începuturi, Alina și Lucian se iubeau mai cu fereală, iar discreția era absolut necesară, pentru că soția lui Isar de la acea dată, Krisztina Kormoczi, cea cu care ex-ministrul împărțea conturi de aproape un milion de euro, n-ar fi fost foarte fericită să afle de prin presă despre relația jumătății sale cu viitoarea jumătate de șefă a PNL. Pînă la urmă, însă, chiar și fără implicarea presei, soția lui Isar a aflat că, în timp ce împărțea conturile cu ea, Lucian împărțea cu Alina vasta-i experiență economică și erotică, așa că a născut copilul conceput în chiar timpul acestui secret menaj în trei, l-a înfășat bine și s-a mutat definitiv pe alte meleaguri, unde liberalele reușesc prin ele însele, iară nu prin soții altor femei.
