Se rupe nația în două! Dacă nu s-o fi și rupt, căci știți cum e la noi – cînd nu boicotăm istoria cu sutele de ani, ne certăm ca chiorii unii cu alții, de se aude pînă la Stambul sau, mai nou, pînă la Bruxelles. Și asta încă n-ar fi nimic, dar scriu și ziarele din America despre cele ce se întîmplă prin țărișoara noastră, de-ai zice că, dintr-o mică republică europeană, cu capitala la Budapesta sau la București, am ajuns buricul democrației mondiale.
Ziarele americane care nu-l înghit pe Trump ne dau de exemplu civic pentru concetățenii lor. UE se laudă cu cei care au ieșit în stradă în România, ca probe fizice că ne-a intrat și nouă democrația la cap și că, deci, UE nu e doar o chestie din ce în ce mai funcționărească, ci produce și efecte în masă. Așadar ne scarpină UE în cap că ieșim în stradă, dar tot UE îi întreabă pe de-alde Grindeanu: „Ce faceți voi acolo, de se adună lumea în fața Guvernului, să vă încontreze?”.
Ordonanța 13, cea care a scos lumea în stradă, după nocturna ei promulgare, a ajuns un soi de corb, ca în poemul lui Poe, care indiferent ce l-ai întreba îți spune „Nevermore”. Chiar dacă scoți corbul din peisaj, rămîi cu fixația lui, ca și cum Liviu Dragnea ar fi cel care a scris ordonanța, ca un poet al politicii care îl face pe corbul său personal să spună ce el are în cap.
Liviu Dragnea are dreptate să se simtă un poet politic al maselor blestemat de DNA, fiindcă a chemat lumea la referendumul contra lui Băsescu. Căci, în timp ce el le spunea pălmașilor din PSD să scoată lumea la vot, Vasile Blaga și PDL-ul se străduiau să-i țină pe oameni acasă.
Așa că, dacă Dragnea a fost condamnat pentru că a vrut să scoată lumea la referendumul din 2012, Blaga Vasile și oamenii lui din PDL ar fi trebuit și ei luați la întrebări pentru că își postau oamenii la centrele de votare de la țară, pentru a le spune celor care se apropiau de ele că, dacă se duc să voteze, pînă aici le-a fost. Poate că Dragnea a fost o victimă a DNA, dar nu te apuci, cînd ajungi la putere, să i-o tragi Justiției, ca și cum problema ta ar fi dilema nației. Căci s-a văzut că nu e. Iar în ceea ce privește marea ruptură, vorba cuiva: „Una e strada și alta e casa!”.