Există oameni care vor neapărat să fie utili. Mihai Mărgineanu, de exemplu, credea că-și pune faima de vedetă minoră în slujba democrației atunci când a chemat la vot poporul de pe Internet, ca să nu mai aleagă în locul lui ”toți țăranii, toți știrbii și toate jigodiile”. I s-a părut, pe moment, o atitudine inteligentă, de om responsabil, care vrea binele cetății și care știe precis care voturi trebuie numărate și care nu.
Problema e că prostia poate lua multe forme. Iar una dintre ele e a mârletelui misogin, care, ajuns vag celebru, dă lecții de civism excluzând din jocul democratic largi categorii defavorizate. Deschid acum o paranteză. De unde toată obsesia asta cu votanții știrbi? De când a devenit stomatologia o temă de campanie? Partea proastă e că votanții știrbi sunt doar începutul. Pe urmă Mărgineanu o să vrea să nu mai voteze nici românii cu carii, cu strungăreață, cu aparat dentar. De ce să-i lăsăm pe toți cetățenii cu gingivită și parodontoză să aleagă în locul nostru? Închid aici paranteza.
Românii au o obsesie premodernă pentru prostie. Prostul e un personaj care-i tot încurcă și care trebuie pedepsit ca pentru o vină morală. Acum a venit momentul să-l încurce pe Mărgineanu la alegeri. Din păcate, cine a compus toate acele proverbe populare despre prostie care i-au sucit mințile nu s-a gândit că suntem și noi responsabili pentru analfabetismul rural. Prostia știrbilor de la țară n-ar fi posibilă fără prostia elitiștilor de la oraș, cum ar veni.
Oricum, apetența românilor pentru glumele cu proști spune multe despre noi, ca popor. Pare că sunt principalii noștri rivali, că suntem cumva la egalitate, dar îi depășim la mustață, cu niște sforțări supraomenești. Mărgineanu e unul dintre românii tipici pentru care cel mai mare dușman e prostia, aia interioară, proprie, cu care se luptă prin fiecare observație cu accente fasciste. Sunt niște figuri acești oameni care văd viitorul democrației într-un soi de restrângere a dreptului la vot. După ei, ar fi bune, probabil, și niște chestionare prealabile, astfel încât să voteze numai cine este de acord cu ei. Ce nu înțeleg elitiștii care au oroare de electoratul stângii e că pentru fiecare poziție politică există o clasă largă de analfabeți care i se opune. Unii, limitați în cultura lor politică, sunt analfabeți civic. Oare cât timp îi vom lăsa pe acești orășeni cu dinți în gură să ne decidă viitorul, să aleagă în locul nostru?