Din când în când, oarecum ciclic, presa românească semnalizează puternic faptul că nu prea mai are suficient aer pentru a respira cât de cât satisfăcător. Vezi foarte clar chestia asta urmărind războaiele pe care le duce presa din România, din când în când. Nu trebuie să fi trăit înainte de 1989 pentru a remarca similitudinile. Este suficient să dai o fugă la bibliotecă și să arunci un ochi pe presa tipărită a vremii.
Atunci când țara se sufoca din cauza lipsurilor, când energia electrică dispăruse din meniu, iar magazinele erau goale, presa românească a vremii ducea lupte foarte grele cu marii dușmani ai neamului: chelnerii, fotbaliștii needucați, responsabilii aprozarelor, vânzătorii corupți, speculanții de alimente și hârciogii care-și făceau provizii de ulei, zahăr și făină. În anii ’50-’60 ai secolului trecut, când închisorile erau pline cu deținuți politici ce n-aveau să supraviețuiască, atunci când regimul de teroare se dezlănțuise în toată sălbăticia lui, când cenzura îi împiedica pe mulți să mai și gândească, presa românească lupta din greu cu imperialiștii americani și cu sluga acestora, Tito. Imperialiștii americani și Tito habar n-aveau de războiul ăsta, la fel cum astăzi Vladimir Putin nu a auzit de Radu Tudor. Dar asta nu înseamnă că nu se depuneau și nu se depun eforturi supraomenești pentru ca oamenii să fie convinși că astea sunt, cu adevărat, războaiele care contează.
Au fost vremuri în care presa se lua la trântă cu miniștri, șefi de partide sau de servicii secrete. Au fost vremuri în care ziariștii munceau din greu pentru a obține informații cu adevărat relevante. Au fost vremuri în care chiar conta. Acum, marile și cele mai crunte războaie ale presei sunt purtate împotriva concurenței din online. Un blogger-vlogger, influențăr, ce-o fi el, a fost prins puțin sau mai mult ciupit pe la mare. Asta era în sine o știre, că un om cu banii lui mai umblă pe litoralul românesc. Multe firme ar fi trebuit să-și anuleze contractele de publicitate cu un om care dă dovadă de un asemenea comportament. Mă rog, știre a devenit faptul că respectivul a emis unele păreri nefavorabile despre vergeturi, celulită și altele de același calibru. Toată presa a găsit aici războiul după care tânjea. „Cum, te-ai luat de vergeturi?“ Zeci de articole, păreri de la oameni de știință, studii comandate celor mai prestigioși cercetători britanici. A reieșit, în linii mari, dar și în linii mici, că influențărul este un om rău, care merită pus la zid și lumea a aplaudat faptul că unele firme și-au reziliat deja contractele de publicitate cu respectivul. În același timp, pe televiziunile și site-urile, ba chiar și în paginile tipărite de unde era condamnat influențărul nesimțit se lăfăiau reclame la creme și alte produse cosmetice care combat celulita și vergeturile, care elimină ridurile, petele și oferă utilizatoarelor o piele adolescentină. Cum ar veni, televiziunile site-urile și publicațiile tipărite care trăiesc și din promovarea produselor anticelulită și antivergeturi susțin că celulita și vergeturile sunt bune, normale și că nimeni nu ar trebui să se rușineze că le are, nimeni nu ar trebui să facă vreun efort pentru a le îndepărta.
Da, cam astea sunt marile războaie ale presei românești din ziua de azi. Războaie în care, vrând să-l lase pe un aproape neica-nimeni fără surse de venit, își taie singură craca de sub picioare. Și nu pentru că-și alungă advertiser-ii, deși fac și asta, ci pentru că-și alungă publicul, așa cum s-a întâmplat mereu în ultimii 32 de ani.