Se vorbește tot mai puțin în presă despre creditele în franci elvețieni. Până la protestul de duminică, ai fi zis că s-a terminat, problema a fost rezolvată. Dacă nu te-ai uita la cursul zilei, ai zice că Banca Centrală a Elveției a revenit la vechiul prag, de 1,2 franci pentru un euro. De fapt, nu s-a rezolvat nimic. Unele bănci au găsit o soluție valabilă pe termen scurt: un timp, păstrează vechiul curs, urmând ca pe urmă să mai vadă. Se știe că, amânate măcar puțin, problemele dispar de la sine, deoarece, atunci când o problemă se simte ignorată, merge în altă parte, pe capul altcuiva. Isărescu îndeamnă la soluții individuale: fiecare să negocieze cu banca și să vadă la ce concluzie ajunge. În fond, așa e cel mai corect, nu? De ce să se organizeze datornicii într-o asociație cu putere de negociere, când fiecare poate să fie strivit separat, ca o muscă pe perete?
Dar nu despre creditele în franci elvețieni e vorba aici. Ce e cu adevărat fascinant sunt psihozele mediatice de moment care dispar inexplicabil, fără ca logica lor internă să le fi dus la un deznodământ. Te-ai aștepta ca oamenii interesați de ce se întâmplă cu creditele în franci elvețieni să ceară astfel de știri până se ajunge la o rezolvare a problemei. De fapt, rezolvarea problemei e că s-au plictisit ei să tot audă de problemele datornicilor.
Nu știu ce s-a mai întâmplat cu toată lumea care era Charlie în urmă cu o lună. La început, imediat după crime, toți se declarau de partea publicării caricaturilor. La scurt timp, unii au nuanțat problema, iar meciul se îndrepta spre un surprinzător rezultat de egalitate. Problema a încetat să devină interesantă când fiecare tabără i-a învățat pe de rost argumentele celeilalte. Era deja ca la x și 0, unde, după a doua mutare, cam știi cum o să se desfășoare restul jocului.
Dacă al doilea război mondial s-ar fi desfășurat după actualele reguli nescrise ale Internetului și televiziunilor, Aliații s-ar fi oprit atunci când lumea s-ar fi plictisit să tot audă de Hitler. Probabil că, la scurt timp după debarcarea în sudul Italiei, americanii ar fi lăsat-o tot mai moale și pe urmă s-ar fi oprit complet, militarii amestecându-se cu populația locală și urmărind, de departe, următoarea poveste din presă.