MARIUS OPREA: „N-a venit unul să-mi spună: «Bă, ai avut dreptate!»“

Face pe cont propriu arheologia crimelor comunismului, fiindcă statul pare neinteresat să fie aflate. Tot el a fost unul dintre fondatorii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, de unde a fost concediat. El, istoricul Marius Oprea, doctor în istoria Securității, e în prezent ghid la Mănăstirea Dervent.

Cristian Teodorescu: Un ministru al Agriculturii e căzut în admirație pentru „președintele nostru, domnul Ceaușescu“, încît dădea citate din Ceașcă. De-abia cînd s-a prins că nu dă bine a întors-o. Ce istorie o fi învățat ăsta care n-avea decît 10 ani în 1989?

Marius Oprea: Nici una. La școală, dacă se vorbește despre comunism, se vorbește cel mult cu nostalgie. Mai sînt invitat cînd și cînd să țin conferințe pe la licee, despre crimele comunismului. Parcă le vorbesc despre planeta Marte. Cei mai mulți copii trăiesc cu impresia că și la 1907 țăranii aveau telefoane mobile, poate modele mai vechi, dar tot aveau. Așa e și ministrul Agriculturii, e de-ajuns să te uiți la fața lui ca să constați că, pentru el, Nicolae Iorga e o stradă. Le-am spus la un moment dat despre comunism unor studenți la SNSPA și, încercînd să fac cît mai sugestivă povestea, le-am relatat cum am stat eu la o coadă la hîrtie igienică, prin ’88. O studentă a dat din mînă a lehamite, le spusesem deja de cartele și multe altele, de frigul din locuințe și întreruperile de curent, de cititul la lumînare și o aud: „Haideți, domnu’ profesor, că asta e SF“… Uite cum o bucată a vieții mele devenea literatură fantastică! Îl înțeleg și pe ministrul cu pricina: pentru el, ca pentru mulți români, în comparație cu Iohannis, Ceaușescu e într-adevăr un model prezidențial. Din punctul ăsta de vedere, îi dau dreptate. Totuși, eu cred că n-am ajuns un popor slinos, care visează să se șteargă cu mîinile de grăsime pe burtă și scuipă pe istoria lui. Poate ministrul Agriculturii și cei din Frontul Unit care-l susțin să fie așa, dar nu sîntem așa toți. E drept, cei care funcționează acum cu „pluralismul din cadrul Frontului“ au operat cu uitarea la scară socială: nevorbind despre trecut, l-au revalorizat. Din comunism a dispărut componenta ideologică. Comuniștii n-au dispărut, nici securiștii, mîna lor dreaptă. Ei sînt cei care au privatizat comunismul și cultivă uitarea. La asta, mai adaugă Facebook-ul și TikTok-ul, mai pune niște etnobotanice, ca să îngropi tot ce a însemnat ideologia urii de clasă, care duce spre moarte și crimă în masă!

C.T.: Intelectuali cu CV onorabil, care l-au lăudat pe Băsescu cînd era președinte, tac de cînd s-a aflat că la Securitate președintele lor turna sub pseudonimul Petrov. Rămîn valabile laudele?

M.O.: De ce nu? Cum știi, regretatul nostru prieten Radu Călin Cristea a scos ditamai cărămida, Împăratul cu șapcă, o antologie a laudelor aduse lui Băsescu, după care s-a prăpădit. Pe lăudaci și aplaudaci nu i-a atins nimic, nici pe împricinat. Am fost printre primii care au zis de Băsescu că a fost informator, dar pe mine Băsescu nu m-a dat în judecată, fiind probabil bine sfătuit – l-a dat doar pe Mugur Ciuvică și a cîștigat procesul. Eu am primit înjurături prin toată presa băsistă și am avut parte de prieteni care „s-au delimitat“. N-a venit unul să-mi spună: „Bă, ai avut dreptate!“. M-am ales și cu concedierea mea în 2010 de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care-l creasem. Nu că acum aș duce-o mai bine: odată ce și-a instalat „guvernul lui“ în 2020, și Iohannis m-a dat afară: zisesem în 2014 că omul ăsta va duce PNL-ul de rîpă și, dacă va putea, și țara. A putut… Mi-am găsit de lucru, abia de curînd – am primit un post de ghid, la Mănăstirea Dervent. Cred că de aici voi ieși la pensie, singurul loc în care „statul“ n-a putut interveni, cu politrucii și securiștii lui, să-mi facă un bine. Sînt în mod sigur unicul ghid de mănăstire, cu salariu minim, doctor în istoria Securității!

C.T.: Cînd Elie Wiesel i-a dat înapoi lui Iliescu decorația, români decorați de papașa au stat la coadă la Cotroceni să facă la fel. E nevoie de alt Elie Wiesel pentru ca intelectualii lui Băsescu să returneze decorațiile primite din mîna lui Petrov?

M.O.: Nici vorbă! Ce, sînt proști, să atragă atenția asupra lor și a ceea ce au făcut? Am uitat noi de ditamai comunismul, s-a șters cu buretele tot sîngele, precum creta de pe o tablă, ce, să ne mai agităm? Ce nu se vede, nu se fluieră. Cam asta e filosofia intelectualului român. Toți sînt adepții lui Heraclit: „Panta rhei“, asta e calea de urmat. Se mișcă în cerc. Au „rezistat prin cultură“. Îți vine să crezi o mai mare, mai meschină minciună, pentru a camufla lașitatea? Iar acum, transferul compromisului, de aceeași factură, într-o admirabilă „conștiință civică“? Îmi vine să cred că societatea civilă, chiar așa, mutată și atomizată în bucătăriile apartamentelor de bloc, cum funcționa ea în anii ’80, a dispărut odată ce oamenii s-au adunat la un loc, într-un soi de asociație de locatari civici. Cred că la noi liantul social-intelectual funcționează cu adevărat numai în grupuri mici. Odată ce acestea se măresc, apare competiția de prestigii, dar și autosuficiența, mîndria de grup a „elitei“. Îți vine să crezi, de pildă, că „Societatea Timișoara“ l-a decorat pe fostul procuror general Augustin Lazăr, taman cînd ieșise la iveală că el era procurorul care împiedica eliberarea condiționată a deținuților politici de la Aiud, de la Iulius Filip la fostul general Iancu, om cu două fetițe acasă, dintre care una avea să moară ucisă la Revoluție? Istoria noastră recentă pare uneori mai absurdă decît proza lui Daniil Harms…

C.T.: Ăștia care, la noi, fac propagandă pentru Putin, în pofida crimelor armatelor lui în Ucraina, n-or fi știind ce-a făcut Krasnaia Armia în România sau sînt nepoții lui Bilă din Moromeții, ăla care ținea legătura cu Uniunea Sovietică?

M.O.: Ce să ceri de la Diana Șoșoacă? Oricum, politic vorbind, e contraproductiv. Românul are o sănătoasă rusofobie. Sîntem, totuși, nepoții celor care au trecut prin „davai ceas“ și prin colhoz, chiar dacă sîntem la a doua, a treia generație în pantofi. E ca un fel de „dat istoric“, chiar dacă acum s-a inventat și „NATOfobia“. Nu-mi fac probleme, din acest punct de vedere. Nu că o să ne împotrivim noi mai cu succes rușilor decît o fac ucrainenii, la o adică – de asta mă îndoiesc, de altfel, dar cu siguranță orice ideologie se va împotmoli în mlaștina românească și se va mînji, cal și călăreț, cu noroi. Asta ține loc de orice bătălie și exces de eroism, și e tactica noastră milenară, de a înfrînge orice inamic. Îl clevetim, pînă își pierde orice urmă de respect de sine, și-apoi îl asimilăm. Am fi în stare să convertim panrusismul în cel mai curat românism.

C.T.: Dacă Putin cucerește Ucraina, fiindcă Statele Unite nu-l mai ajută pe Zelenski, tu, ca istoric, crezi că se va opri acolo?

M.O.: Nu cred că se va ajunge la așa ceva. Poporul lui „Taras Bulba“ n-a fost cucerit niciodată, de nimeni; cît de puțini au rămas, cazacii n-au fost total înfrînți și supuși de nici o putere. Poate doar să se ajungă, mai ales dacă vine Trump la putere în SUA, la compromisul unei păci, dar nu va ține, tot ucrainenii vor cîștiga la masa istoriei. Eu prevăd repetarea unei crize majore a Rusiei după dispariția lui Putin, similară cu prăbușirea URSS. Nu că sînt un super-optimist, dar Federația Rusă, fără o ideologie unificatoare cum a fost comunismul, care a ținut în lanțurile lui Uniunea Sovietică, nu ajunge să fie menținută, la nesfîrșit, cu patriotismul. Ăsta arde ca o flacără, se consumă repede și nu merge fără vodcă. Apoi vine mahmureala de după. Așa e ciclul, deși acum sîntem încă în faza beției, dar spre final. Acolo unde totul ține de o persoană, se și termină odată cu ea. Cred că cei de la NATO așteaptă acum să moară Putin, cam cum așteptam noi să moară Ceaușescu.

C.T.: Aș fi preferat să stau mai departe la coadă la pașapoarte pe aeroport, dar să fi intrat în Schengen-ul terestru. Ne ajută la ceva victoriile de tip „mai bine așa decît deloc“?

M.O.: Tu nu știi că noi am cîștigat toate bătăliile? Că „Turtucaia Schengen-ului“, prin care trecem acum, cu „aerul și apa“, e și ea, de fapt, o luptă dintr-un război pe care l-am cîștigat de mult? Dă-mi voie să-ți spun ceva: Florin Cioabă mi-a povestit odată că tatăl său, marele rege al romilor, a fost chemat prin anii ’80 la un congres internațional. S-a dus frumos la Securitate și a cerut pașaport. Ăia l-au tot amînat, pînă după data congresului, dar în cele din urmă l-au chemat să i-l dea. Regele s-a dus, frumos, s-a uitat la document și l-a lăsat acolo: „Nu-i nevoie, că m-am întors deja!“.