Caţavencii

Mașini de lux pentru săracii de la ASF

E clar că-i groasă treaba cu prețul benzinei și motorinei, dacă pînă și Autoritatea de Supraveghere Financiară, cuibul ăla de sinecuriști și dinozauri retrași din politică, ce încasează zeci de mii de europterix lunar, a ajuns să se adapteze situației. Adică ia priviți ce chestie drăguță: oamenii aveau în program să cumpere niște mașini, în sistem buy back.

Adică să dea mașinile de lux, dar mai vechi, pe niște mașini de lux noi, plus diferența. Și cum plănuiau ei să cumpere zece autoturisme normale, în sensul de mașini pe benzină/motorină, a venit creșterea asta de preț la carburanți, care le-a stricat săracilor planul. Așa că au făcut un plan nou, prin care ziceau că vor cumpăra, pe lîngă cele zece mașini „normale“, încă două mașini electrice, prin Programul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și bla-bla-bla. Adică ASF e cuib prietenos cu mediul, ai cărui membri milionari nu dorm de grija planetei. Și uite așa, au pregătit ei licitația, cu două loturi de mașini, zece normale și două electrice, după care, pe cale administrativă, au anulat achiziția celor două electrice. Pe care, la drept vorbind, le-au bugetat cam la mișto, cu 34.000 de euro ambele mașini. Probabil erau pentru portar și omul de la curățenie. Au făcut, totuși, licitația pentru celelalte zece mașini, în data de 15 iunie. Licitație simplă, desigur, cu un singur participant, Porsche România, care a și cîștigat. Pînă la urmă, cum ziceam, e vorba de un contract de buy back. Prin urmare, mașinile mai vechi ale ASF au fost date celor de la Porsche România, la schimb cu unele noi. Plus, desigur, o mică sumă de aproape 400.000 de euro plus TVA. Că, vorba aia, altfel supraveghezi financiar de la bordul unei mașini de lux.

Exit mobile version