În cazul în care v-a scăpat sau habar n-aveți despre cine e vorba: în perioada 19-25 octombrie 2012, organizatorii evenimentului Les Films de Cannes à Bucharest l-au adus la București pe foarte interesantul și destul de premiatul regizor italian Matteo Garrone (Gomorra, Reality), la pachet cu trei dintre cele șapte lungmetraje ale sale. L-am încolțit în timpul conferinței de presă, la o oră indecent de matinală.
Reporter: Pentru cine a văzut, măcar o dată în viaţă, un reality show Italian, trecerea de la Camorra la televiziunea comercială pare a fi o alegere logică.
Matteo Garrone: Mijloacele folosite sunt desigur diferite, însă ambele sunt violente, periculoase şi strâns legate de sfera politică. Practic sunt două faţete ale aceleiaşi medalii.
Rep.: De-asta ai decis să filmezi tot în Napoli?
M.G.: Da…Şi totuşi, din punct de vedere vizual, oraşul din “Gomorra”, este complet diferit faţă de cel prezentat în “Reality”: aici este mai cald, mai viu şi în acelaşi timp mai decadent; în “Gomorra”, Napoli nu-i nimic mai mult decât o carcasă.
Rep.: O altă diferenţă majoră între “Reality” şi “Gomorra” mi se pare a fi de natură stilistică, altfel zis realismul magic vs. realismul mimetic.
M.G.: Realismul cinematografic este întotdeauna iluzoriu, iar pe mine realitatea mă interesează doar ca punct de plecare; ceea ce se întâmplă după linia de start este doar o reinterpretare.
Rep.: Când erai în faza de scenariu cu “Reality”, cum te-ai gândit să transpui lumea televizată în termini cinematografici?
M.G.: Asta a fost unul dintre cele mai dificile lucruri pentru că, fiind un subiect atât de vast, riscam să fac doar o simplă imitaţie în locul unei reprezentări juste. O altă problemă a fost că televiziunea comercială nu este cinematografică, deci a trebuit să găsim un şiretlic pentru a o ilustra ca fiind ceva mai mult decât e de fapt.
Rep: Şi totuşi de ce crezi că au prins atât de bine fenomenele reality de tipul Big Brother în Italia?
M.G: Nu ştiu…Chiar nu ştiu cum să-ţi răspund la această întrebare…Doar n-ai vrea să-ţi spun acum că sunt complet spălaţi pe creier, nu?
Publicat în Cațavencii, nr. 43, 31 octombrie – 6 noiembrie 2012