Majoritatea oamenilor au o față. Ajută la mîncat, vorbit, respirat și uitat spre locuri. Ai putea spune că e chiar o condiție necesară omului: să ai față. Nu toți oamenii au o față, însă. Ar fi jignitor față de fețe și oameni cu fețe să spui că Oprea are o față. El are un meclan. Care-i varianta de mijloc între meclă și muian.
Ca să delimităm mai clar, ar fi urît și față de oamenii cu meclă să spui că Oprea are meclă. Deși mecla e o față mai diformă, în general nu e atît de diformă ca a lui Oprea. Udrea are o meclă. Băsescu are o meclă. Iarăși, nu putem pica nici în extrema cealaltă. Ciorbea are un muian. Oprea nu e chiar așa. Are doar meclan.
Diferențele sînt subtile. La meclă te uiți și zici „Bă, ce meclă are ăla!”. Atît. Reacția e de pură uimire. La meclan e puțin mai diferit. Te ia, așa, puțin cu greață, milă și răzvrătire împotriva unui Dumnezeu crud, care a permis ca un asemenea meclan să existe în existență. Iar la muian deja vomiți puțin în gură.
Să nu mă înțelegeți greșit. Poți trăi o viață aproape normală și dacă ai un meclan, mai ales noaptea și cînd ești singur. Poți fi un conductor de metrou foarte bun. Dar să ajungi politician cu meclanul ăla e dovada clară că, undeva, democrația are niște găuri prin care se pot strecura erori. Îți dai seama că nu a ajuns omul semi-prim-ministru prin metode firești. Nici mama lui n-ar vota meclanul ăla pentru o funcție serioasă. A apărut Oprea pe vreun afiș electoral? Eu nu l-am văzut. Pentru că aș fi ținut minte data cînd m-a luat, așa, aiurea, greața pe stradă. Și dacă ar fi fost pe afiș cu spatele, sigur aș fi ținut minte. Plus că nu pare atît de isteț încît să se pozeze cu spatele ca să nu-i mai vedem meclanul, cum ar face orice om cu bun-simț pe care natura l-a blestemat cu un asemenea meclan.
Recunosc că habar n-am ce zice, ce face, de unde e, ce poziție are clar și cine naiba l-a pus acolo pe Oprea. Pentru că, de fiecare dată cînd văd o știre cu el, îi văd poza și uit să citesc textul. Pur și simplu, rămîn bulversat de cît de hidos și malefic poate să arate. Cu fruntea aia mică, dar osoasă, de om a cărui familie, de 50 de generații, și-a folosit capul doar pentru spart nuci. Cu ochii ăia de aurolac îndestulat. Cu sprîncenele de profesor de matematică venind beat la clasă și adormind. Cu nasul ăla lung, de parcă cine i-a desenat meclanul cu stînga abia acolo și-a dat seama că a pus prea puțină frunte, că nu-i ies proporțiile și a zis să compenseze din nas și urechi că nu se prindă nimeni. Cu gura aia mereu cu colțurile în jos, ca la un biban care constant află că a murit mă-sa și e trist.
Nu sînt expert în politică. Chiar nu sînt. Dar dacă aș avea un meclan ca al lui Oprea, m-aș rade pe buci și aș învăța să merg în mîini.