Caţavencii

MEGA – Make Extremism Great Again

Vorba amicului Andrei Crăciun, pare că anii 30 au venit cam devreme în secolul ăsta. Și în timp ce noi ne batem capul încercînd să aflăm care-i răul mai mic, între PNL și PSD, răul cel mare se dă în stambă prin toată țara, ba chiar și în Palatul Parlamentului. Am senzația că trăim un episod din Babylon Berlin, serialul nemțesc ce urmărește dezmățul din perioada republicii de la Weimar, cînd nazismul înflorea sub privirile indiferente ale tuturor. O societate răvășită, cu bogați prea bogați și săraci prea săraci, cu o clasă de mijloc terfelită e cadrul perfect pentru ca extremismul, îmbrăcat în haina suveranistă, să înflorească.

Sîntem la ani-lumină, ca nivel de trai, față de mizeria din perioada comunistă. Apartenența la UE ne-a adus beneficii cît n-am timp să enumăr. Sîntem însă o țară cu o clasă politică profund coruptă și sîntem, încă, la ani-lumină de nivelul de trai al francezilor sau belgienilor. La bază, asta e cartea pe care extremismul o joacă, placa pe care suveraniștii lui pește prăjit o cîntă peste tot: UE nu e bun, pentru că, uite, sîntem în UE, da’ trăim tot ca în România. Uniunea Europeană și valorile pe care e clădită sînt noua „chestiune evreiască“, pe care o latră extremiștii de azi. Dacă iei discursurile lui Hitler și scoți din ele intonația, mimica, răcnetele nebune, dacă lași doar cuvintele, traduse în română, le poți pune oricînd în gura unuia ca Simion, Tănasă, Mătieș sau alți patriotarzi din AUR și ar părea perfect natural.

Exit mobile version