Caţavencii

Melodie a lui Connect-R, extirpată din creierul unui bărbat

Premieră medicală mondială la spitalul Floreasca din Bucureşti, unde doctorii au reuşit să extirpeze cu succes o melodie malignă, de 3:45 minute, de-a lui Connect-R, din creierul unui bărbat de 27 de ani, fără ca pacientul să piardă prea mult IQ din inteligenţa precară pe care o poseda.

 

“A fost o operaţie dificilă. Melodia intrase adînc şi îi acaparase deja o bună parte din funcţiile creierului”, spune doctorul Marian Cuescu, şeful echipei de chirurgi. “De cîteva ori am crezut că-l pierdem defnitiv în favoarea lui Connect-R, care se instalase acolo cu un refren foarte popular. Cel mai greu a fost să scoate “vara” şi “dorm” însă din fericire am reuşit să curăţăm tot şi să umplem spaţiul liber cu cîteva acorduri dintr-o melodie inofensivă de-a lui Hruşcă”.

Potrivit bărbatului, care acum a revenit la stadiul de om mediocru, toate necazurile sale au început în timp ce conducea spre casă şi a auzit “Vara nu dorm” la radio. “A profitat probabil de neatenţia mea şi în timp ce stăteam la stop mi-a intrat în cap. Au urmat zile de coşmar în care am încercat să o scot cu beţişoare de urechi. În cele din urmă am apelat la ajutorul medicilor, care mi-au salvat viaţa”.

Cunoscută medical şi sub denumirea de “connecterită”, boală care a pus stăpînire pe creierul bărbatului nu este o raritate, ea afectînd în ultima perioadă tot mai mulţi români. “Ne confruntăm cu cîte o epidemie din asta o dată la şase luni. Data trecută a fost provocată de Maximilian şi piesa lui “Sophie”, acum două dăţi a fost Inna şi una din manelele ei.

Le recomandăm oamenilor să-şi bage vată în urechi, să stea în casă şi să bea multe lichide. Dacă îşi ţin urechile astupate totul va fi bine, mîinile în aer şi strigă cu mine”.

Exit mobile version