Ce le spune mareșalul Ion Antonescu, din mormînt, șefilor armatei, șefilor Serviciilor, șefilor partidelor și Parlamentului
Ion Antonescu se pricepea la războaie și la violență. Pînă să ajungă criminal de război și antisemitul preferat al lui Hitler, s-a distins în numeroase acțiuni de luptă.
În 1907, ca sublocotenent, a ordonat trupei să tragă în cei 200 de țărani care mergeau spre Galați, la negocieri. Au fost 12 morți, peste 50 de răniți și o avansare la gradul de locotenent. În 1913, pe cînd era șef al biroului de operații al Diviziei 1 Cavalerie, a participat la cel de-al doilea război balcanic, în care armata României a smuls mișelește Cadrilaterul dintr-o Bulgarie care nu se putea apăra. În primul război mondial, maiorul Ion Antonescu, zis Cîinele roșu, s-a distins prin duritate și pragmatism în fruntea biroului de operații al Armatei. În războiul româno-ungar din 1919, colonelul Ion Antonescu a participat la cucerirea Budapestei și la înfrîngerea armatei roșii ungare. În 1940, generalul de corp de armată Ion Antonescu s-a avansat singur la gradul de general de armată, iar un an mai tîrziu s-a făcut cu de la sine putere mareșal. Contribuția lui la cel de-al doilea război mondial e atît de mare, încît numărul ostașilor pierduți pe front a depășit chiar numărul evreilor masacrați din ordinul lui.
Priceperea lui Antonescu la încleștări militare și tragice
nu e doar rezultatul deselor lui implicări în lupte deschise. Pregătirea lui teoretică, școlară și academică e aproape maniacală. Antonescu a absolvit Școala fiilor de militari la Craiova, Școala militară de Infanterie și Cavalerie la București, Școala Specială de Cavalerie la Tîrgoviște, Școala Superioară de Război la București. A făcut stagii de pregătire la Marele Stat Major și la Școala de Observatori Aerieni. Și-a desăvîrșit instrucția la prestigioasa Academie Militară Saint-Cyr din Franța. Aproape peste tot a fost premiantul clasei, șef de promoție și favoritul profesorilor.
E de adăugat, peste toate astea, o neobosită activitate politică, diplomatică, academică și publicistică pe tematicile conflictului militar, războaielor, tehnologiei și industriei militare. Cu toată povara crimelor în masă care apasă asupra lui, Ion Antonescu a fost, la vremea lui, într-o poziție de competență militară indiscutabilă. E greu să-i reproșezi unuia ca el necunoașterea și lipsa de experiență, atunci cînd vine vorba de evaluarea armatei.
Azi, cînd istoria Europei tinde să repete violența și suferința din secolul trecut,
din anii premergători celui de-al doilea război mondial, vorbele expertului Ion Antonescu, referitoare la starea armatei României, sînt un déjà-vu. În 1934, în calitate de șef al Marelui Stat Major (pentru scurtă durată), Antonescu îl avertiza pe șeful statului: „Țara este astăzi într-o totală imposibilitate de a se apăra dacă va fi atacată. Armata este complet dezarmată, pseudo-instruită și demoralizată. Dacă va fi chemată, în situația de astăzi, să apere frontierele, va fi cu sacrificiile de vieți care se vor face – și vor fi pe cît de numeroase, pe atît de inutile – un dezastru militar unic în istoria popoarelor. Acei care au adus oștirea în halul actual nu pot s-o îndrepte, și împiedică și pe alții să o facă“.
Semnalul de alarmă tras de Ion Antonescu în 1934 nu a fost luat în seama de șeful statului și de camarila sa, iar consecințele s-au dovedit a fi catastrofale. La începutul lunii iulie 1940, după ce România pierduse Basarabia și nordul Bucovinei, Ion Antonescu i-a trimis o scrisoare lui Carol al II-lea, în care-i reamintea: „Am prevenit ani de zile, în scris și verbal, și guvernele, și pe șefii militari răspunzători, și pe Majestatea Ta, că va veni catastrofa de azi. Metodele întrebuințate în selecționare și în conducere trebuiau să ne ducă fatal la aceasta“.
Astfel, armata română a pierdut pe frontul de Est 625.000 de oameni, iar pe cel de Vest 170.000. Lor li se adaugă cel puțin 100.000 de civili uciși în război.
România trăiește azi, prin liderii ei politici și militari, cel mai periculos moment
de iresponsabilitate națională din ultimii 80 de ani, tras aproape la indigo după profeția lui Antonescu. Președintele, premierii, miniștrii Apărării, șefii armatei și Serviciilor, ai partidelor și ai Parlamentului au ignorat cu metodă situația gravă de securitate din apropierea granițelor țării, deteriorarea contextului strategic global și slăbirea interesului politic occidental pentru menținerea angajamentelor concrete de securitate. Între 2014 și 2025 au făcut exact ceea ce a constatat Antonescu că făceau predecesorii lor în 1934: au ținut armata „dezarmată, pseudo-instruită și demoralizată“, incapabilă să se apere cu forțe proprii, pîndită, împreună cu întreaga țară, de un dezastru militar și umanitar.
Ceea ce iarăși refuză să înțeleagă liderii politici și militari ai României este că această țară, pe care ei o batjocoresc prin nedezmințita lor prostie, a fost și este cea mai vulnerabilă parte a flancului estic, mai ales după ce SUA se pregătesc să se dezangajeze, iar vraja protecției NATO se evaporă accelerat. România e pe direcția de avans strategic și tactic al Rusiei, e teritoriul cel mai ușor de invadat, cu cele mai mari avantaje economice și militare pentru agresor. De zece ani, harta arată zi de zi acest lucru, iar azi au început să ne-o spună de la obraz și marile puteri.
România se poate pune la adăpost de o catastrofă istorică, militară și umanitară modernizîndu-și armata și smulgîndu-se din captivitatea minților precare ce o conduc. Acești lideri își trădează țara zi de zi, în permanență, la vedere, de zece ani, nefăcîndu-și datoria și lucrînd, prin neglijență sau cu premeditare, în favoarea Rusiei. Pe ei îi scuipă în obraz, din mormînt, Ion Antonescu, expert militar în nenorociri.